Firdousi - 8 Garșasb (Șahia Lui a Durat Cinci Ani) Rostam și-l Însuși pe Rakș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Zal și-aduse herghelia lui de prin Zabulistan
și de prin Kabul o parte. Dinaintea lui Rostam
o trecu să vadă caii cu dangale-mpărătești.
Și Rostam zvârlind arcanul, îi-ncercă, dibaci, pe toți:
le-nfigea în greabăn pumnul calul de se-ncovoia,
ăpoi își lipea, cuminte, burta lată de pământ.
I se-aduse mai în față-o herghelie din Kabul,
pe sub ochi îngrămădindu-i bidivii în fel și fel
de culori; o iapă sură, lată-n piept precum un leu,
crupe scurte, ochi ce scapăr’: două vârfuri de jungher,
piept, picioare dolofane, însă prea mică de stat.
Un mânzoc la fel de mare o urmează cât colea,
piept și crupe largi asemeni mumei sale, ochiul său
negru, coada înfoiată, și bogate fudulii
tari și negre, și copite ca turnate din oțel!
Cal rotat cu pete roze pe un păr ca de șofran.
Noaptea-ți deslușea cu ochii lui, și de la doi farsangi
o furnică pe pluș negru; prin tărie, elefant,
nalt cât o cămilă, vlaga unui leu din Bisutun.
Cum văzu Rostam iepșoara și cum ochii-și pironi
pe-acest mânz cât elefantul, azvârli arcanul său
vrednic și de-un șah și prinse mânzul dintre ceilalți cai.
Moș bătrân, herghelegiul, zise: „Omule vânjos,
calul altuia nu-l prinde!” Rostam întrebă: „Al cui
este telegaru-acesta? N-are semn pe niciun șold.”
Zise-atunci herghelegiul: „Nu-i căta nicio dangă.
Despre bidiviu-acesta multe lucruri s-au zvonit;
Rakș noi l-am numit și este înflorat și lucitor
precum apa, viu ca focul! Pe stăpînul său nu-l știm,
dar noi toți de-aici îi spunem telegarul lui Rostam.
De trei ani îi bun să poarte șea, și-i bătător la ochi
când îl văd pe-aici mai-marii; nărăvașă-i maică-sa:
cum dă ochii cu arcanul vrunui prinț, năvală dă
să se bată ca leoaica! Oh, al lumii pahlivan,
taina ce se-ascunde-aicea n-o putem de loc ghici;
dar păzea, om cu prevederi, de bălăuroaică fugi!
Iapa-i gata să sfâșie-n dinți o inimă de leu,
și e gata să jupoaie pielea de pe leopard!”
Cuvântarea-i ascultând-o, Rostam iute pricepu
tâlcul vorbelor bătrâne, și făcu să-i zboare larg
cel arcan al lui și prinse capul mânzului rotat.
Notă informativă :
Farsang -veche măsură de lungime, egală cu 5250 m.
Muma precum elefantul zădărit se năpusti
vrând în dinți să-i smulgă țeasta; dar Rostam răcni vârtos
cum răcnește-un leu sălbatic, și de glasu-i tunător
iapa-ncremeni uimită. Drept în ceafă-i repezi
ghioaga pumnului o dată, și în pulbere făcu
trupul să-și rostogolească tremurând. Dar se săltă
iară și în herghelie se pierdu din ochii săi.
Bine-nfipse în țărână tălpile Rostam și-apăi,
ochiu-arcanului și-l strânse, și cu brațul său cumplit
apăsă cu toată vlaga greabănul acestui mânz;
însă Rakș sub greaua-i palmă greabănul nu-ncovoie,
de-ai fi zis că nici nu-l vede. Zise-n sinea lui Rostam:
„Iată-mi scaunul, de-acuma făptui-voi lucruri mari!”
și săltă pe Rakș cel iute precum vântul, și-acest cal
înflorat ca trandafirul, zborul și-l luă subt el.
Întrebă herghelegiul: „Ce preț are acest zmeu —
cine mi-l prețăluiește?” Zise cel herghelegiu:
„Dacă-mi ești Rostam, strunește-l, nedreptățile să-ndrepți
de prin tot Iranul nostru! Prețul lui? Acest Iran,
și pe Rakș tu, de-a călare, lumea o vei mântui!”
Iar Rostam zîmbi și-n zâmbet buzele i s-au aprins
ca mărgeanul, și-astfel zise: „Numai Domnului i-e dat
binele să-nfăptuiască” Puse-o șea pe telegar
înflorat ca trandafirul; mintea i se-nflăcără
de dorința răzbunării și de râvna de-a lupta.
Lui Rakș botul i-l deschise și văzu iute foc,
nenfricat, de viță-aleasă, și în stare de-a purta:
platoșele, buzduganul, coiful, trupu-i de viteaz,
pieptul, brațele vânjoase. Grijă-atât avea de mânz,
că-i ardea virnanț în noapte să-l ferească de-orice rău.
De-l priveai din orice parte, fapt de vrajă îți părea,
și era în bătălie precum cerbul de fugaci;
botul fraged, spuma deasă, plin de foc și își purta
crupele rotunde, ager, umblet dulce și sprințar.
Inima lui Zal asemeni preavoioasei primăveri
tresări de bucuria ce-o simțea el pentru Rakș,
telegar de viță nouă călărit de-un norocos.
Deschizîndu-și el haznaua, aur împărți la toți,
negândind la azi și mâine. Pietrele și le zvârli-n
olul cel în „șapte fețe” zugrăvit, scoțând din piept
chiot lung să se audă zeci de leghe împrejur.
Notă informativă :
-Virnanț (ruta graveolens), – rutișor galben, amar,
aromatic, cu flori galbene intrebuintat în medicină.
Cronica Șahilor

Firdousi - 93 Kei Kavus Rostam Merse la Vânătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Povesti-voi deci în stihuri spusele unui dihkan,
o poveste ce se trage din povești de altădat’.
Iată datina pe care ne-o aduse un mubed.
Inimă îngrijorată, se sculă Rostam în zori;
se găti de vânătoare, se-ncinse, își umplu
tolba-i cu săgeți ușoare. Și ieși, săltă pe Rakș,
avântându-și hărmăsarul lui precum un elefant.
Spre Turan ținti hotarul, ca un leu întărâtat
dornic să se-azvârle-n lupte. De cetatea Semangan
când se-apropie, găsit-a șesul de onagri plin;
celui ce coroane-mparte chipul i se-nrumeni
precum trandafirul roșu; râse și-l făcu pe Rakș
să tresalte și ucise mulți sălbateci măgăruși
cu săgeata și cu arcul, cu arcan și buzdugan.
Strânse apoi spini și vreascuri și aprinse strașnic foc;
când văpăile crescură, își alese un copac
l-ascuți, -l făcu țepușă și străpunse un colun,
ce nu cântărea în mână-i nici cât cântărește-un fulg.
Când onagrul bine-l fripse, îl tăie-n bucăți, mâncă,
și mai sparse și ciolane să le sugă măduva;
și-apoi se-odihni în somnu-i după-o zi de oboseli,
pe când Rakș păștea-n câmpie. Dar se nimeriră-atunci
cavaleri, opt tiurci, să treacă pe cuprinsu-acest bogat;
ei zăriră-n ierburi urme de copite: Rakș umbla
tot încoace și-ncolo-n malurile unui râu;
pân’ la urmă-l dibuiră și-alergară peste câmp
calul să și-l însușească. Tăbărâră-asupra lui
dintr-o parte și dintr-alta și-azvârliră-arcan șăhesc.
Numai ce văzu arcanul cavalerilor, și Rakș
se și năpusti asupra lor ca leul nemblânzit,
și ucise doi dintr-înșii, și-altuia îi smulse-n dinți
căpățâna! Trei din ceată erau morți și bravul Rakș
încă slobod; dar ceilalți își zvârliră-ndeolalt
de din patru părți arcanuri, și îl prinseră de cap;
l-apucară și-l mânară spre cetate alergând,
unde fiecare-n parte vru să-și aibă partea sa.
Când Rostam din somnu-i dulce se trezi, își căută
calul; ochii pe câmpie și-i roti, dar nu-l zări.
Tare se-oțări întrânsu-l Rămăsese fără cal.
Ruinat porni pe drumul Semanganului gemând:
„Trebuie pe jos acuma să mă târâi; cum să merg
covârșit de râsul lumii și de greu-mi buzdugan?
Tolba, chivăra greoaie, spada îmi atârnă grea,
platoșa avan m-apasă. Cum voi trece prin deșert?
Cum voi înfrunta vrăjmașii? Zice-vor cei tiurci astfel:
„Cine îi aduse calul? Rostam adormi și-i mort.”
Trebuie-n încurcătura asta să mă bag, și-n piept
inima s-o las în chinuri; trebuie să mă-ncing,
grele arme să mă-ncarce; voi ajunge undeva
unde voi găsi o urmă de-a copitelor lui Rakș.”
Ăstfel se porni în sine-i tulburat și-ngrijorat,
trupu-n crâncene, mari chinuri, duhu-n crâncen, greu canon.

Raks – Versuri.pro

Firdousi - 8 Garșasb (Șahia Lui a Durat Cinci Ani) Rostam și-l Însuși pe Rakș

Firdousi - 93 Kei Kavus Rostam Merse la Vânătoare