Radu – Versuri.pro

' Radu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E un lucrător destoinic.
Îşi cunoaşte meseria
Ca mai toţi românii care
Încă sunt p-aici.
Când îl văd cu şapca aia,
(Ce i-a dat-o Primăria)
Cum munceşte cu ardoare,
Parcă simt furnici!.
Este ofiţerul Radu.
Un chitanţier el are.
El de urbe are grijă..
Nimeni nu-i ca el.
Are un papuc cu cadru
Care-n spate-i plin de fiare.
Cum parchez maşina-n curbă,
A apărut el!.

R.
Radu m-a ză..
Radu m-a ză..
Radu m-a zărit,
Şi-mi blochează,
Şi-mi blochează,
Roata la Oltcit!.

Urbea mea e cea mai tare,
Cu strazi noi şi luminate
Şi noi toţi ca şi Răducu,
Este evident,.
C-avem grijă de parcare,
Fiindcă altfel nu se poate.
Altfel apare papucu’..
Radu e prezent.

Ieri mergeam către faleză,
Am trecut de barieră.
(Taxă nu plătesc, sunt tare,
Nu vrea muşchii mei!).
Scot Oltcitu’ din viteză
Să-mi agaţ o parteneră,
Când aud zgomot de fiare,
Şi se-aude.. : -„Beeeei, ce faci beei! „.

R.
Radu m-a ză..
Radu m-a ză..
Radu m-a zărit,
Şi-mi blochează,
Şi-mi blochează,
Roata la Oltcit!.

Se zvoneşte de o vreme
Că Răducu are-o boală,
O boală de nu se poate
Pe maşini cu „B”.
Unu’ d-ăsta-mi face semne
C-o problemă mai nasoală,
Opresc Oltcitu’ în spate
Să-l întreb ce e.

Am avaria pornită,
Însă asta nu contează.
Ordinea şi disciplina,
Iar am încălcat.
Cine credeţi că se-agită,
Şi chitanţă-mi completează,
Şi-mi blochează iar maşina?
Cine m-a blocat?.

R.
Radu m-a ză..
Radu m-a ză..
Radu m-a zărit,
Şi-mi blochează,
Şi-mi blochează,
Roata la Oltcit!.

Dacă mă mai prinde-o dată,
N-are rost s-o mai descuie.
Cred c-am dat pană acuma,
Suta de parai.
Cu aşa căruţă, tată,
Cum mai intru eu în UE?
Acolo e numai spuma.
Mai bine mi-o tai!.

La cât e de rablagită,
Nici nu iau pe ea o sută.
Poate sa şi-o ia acasă,
S-o conducă ei,.
Sau daca-i puţin vopsită,
Cred că nici nu o mai mută.
Face Oltcit-loc de joacă,
Pentru puradei.

R.
Bicicletă,
Bicicletă,
Cred că îmi voi lua,
Că’ caii de la bicicletă,
Nu-i poate bloca!

Cobe - Doina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

L-ați văzut cumva pe Radu,
Un flăcău înalt ca bradu’?
L-am văzut la crâșma Stânii,
Unde-și beau haiducii banii!
Foaie verde salcie, curge apa-n beci!
Foaie verde salcie, curge apa-n beci!
Foaie verde salcie, curge apa-n beci!
Foaie verde salcie, curge apa-n beci!
Foaie verde salcie, curge apa-n beci!
Foaie verde salcie, curge apa-n beci!

Gato - Loc Aparte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa I:
Oare-ți mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?
O seară de bloc, nu scoteam niciun cuvânt
N-aveam nimic în comun, până când te-am sărutat
Și am fost dispus să risc, aveam fluturi în stomac
Nu m-a oprit nimic, aveam doar de câștigat
O femeie sinceră și un suflet așa cald
Nu mi-a fost frică nicio clipă, că te dezamăgesc
Un buchet de trandafiri ca să-ți spun cât te iubesc!
După seara în care te-am întrecut la pahar
Și-o dădusem rău în bară, eram în ultimu’ hal
Nu-mi amintesc mare lucru, doar vreau să știi
Că nu știu cum ai făcut de m-ai vrut și-a doua zi
M-ai iubit atât de sincer, eu m-am lăsat iubit
Atât de îndrăgostit, de cel mai frumos chip,
Cel mai trist zâmbet, m-a lovit ca un tunet
O să ai un loc aparte la mine în suflet.

Strofa II:
13 august, doare atât de tare, n-am știut să prețuiesc
Iar iubirea moare, la fel ca o floare, uitată de florar
Torn bere la ficat, și lacrimi în pahar
Vad totu’ neclar și-mi e greu fără tine,
Am fost atât de slab să te las să pleci, în fine
Să te știu bine, să-ți faci viitoru’,
O să vezi cum pleacă Radu, o să vezi cum trece doru’
N-am știut să prețuiesc, așa mi-au zis toate
Da’ pentru fiecare v-oi fi sarea din bucate
Am scris o nouă carte, asta-i prima filă
Să iubești necondiționat, să nu-ți fie milă
De mine, reține, ne-am jurat, ne va fi bine
Destinu’ ne va purta, în finalul ca-n filme
La sfârșit să nu uiți că te-am iubit
Și la mine la concert o să ai locu’ potrivit

ShutUp - Magic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Grav, tare ca un benz, gen Tranda
Magic, te fac să dispari, abracadabra
Fin, adică stilul cu care vin
Tu interpretezi cum vrei, știi că p!#de le combin.
Tarfelor se pare că m-ați enervat
Cine p#l@ mea-i Radu, emcee de neegalat
Cad sacadat pe track, elegant
Nebun de legat că sunt „plecat” dacă n-ai observat.
Nu contează de când o faci, ce dacă-s nou?
Contează cum o faci, contează să ai flow
Patru ani? Doar atât, mă doare-n p#l@
La cât c***t mâncat nu vă-ncape limba-n gură.
Ba ești nebun? Sunt ca Maxi’ „sandilău”
Cum zicea Mitza „frunza jos de pe tricou”
Se pare că tot insistă
Muzica n-o să mă lase-n pace cât timp există.
Hatereala prin oraș,
Da ce-aveți, ce-ați pățit mă copilași?
Tari, doar în tastatură, hai mă lași?
Dacă nu vă convine frate vă zic marș!.
Pupilele sedate, dilatate
Panicat nu știu ce se vede din spate
Ce-ai pățit ba Radu, iar ai fumat?
Că sunt decât resturi de emcee din care ai mușcat!.
Nu, n-am fumat da treaba-i dată dracu!
Tu chiar nu vezi, că beatu’ ăsta-mi rupe capu!?
Avea dreptate Keed, underu’ nu există
Există doar muzică bună sau tristă.
Ochelari la ochi, să nu se vadă starea,
E 4:20 deja verde-i culoarea,
Da drumu la blunt, bass în portbagaj,
Închide geamurile, apasă ușor pe ambreaj

Ionela Prodan - Radu Meu Vine Călare (Cine Trece Câmpul Mare)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cine trece câmpul mare?
Radu meu vine călare,
Adu-l, murgule, mai tare
Să-i dau apă strecurată
De la mine din găleată,
Îți aduc și orzișor
Să nu stau cu dor,
Câmpu-i plin de floare
Cu miresme-mbietoare,
Te roagă și florile
Să-mi aduci dragostile.
Când oi zice solz de pește,
Vai de omul ce iubește,
Suferă și pătimește,
Așa pătimesc și eu,
Radule, de dorul tău,
Mă scol noaptea și oftez,
Dar tu nu mă crezi,
Dorul de n-ar fi
Omul n-ar îmbătrâni,
Nu l-ar durea inima
Dacă n-ar fi dragostea.
Radule, nume dorit,
Ce măicuță te-a făcut
De nu pot să te mai uit,
Așa-nalt și sprâncenat,
Cu dragostea m-ai legat,
Mă scol noaptea și oftez,
Dar tu nu mă crezi,
Va veni o zi,
Radule, când m-oi iubi,
Am să fug și eu de tine
Să văd dacă ți-e tot bine.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Partea intaia
“Atunci voios si aprig ea
razboiul in fruntea ostii sale a trecut. ”
Puskin: Poltava
Cu adormitele lui valuri
se mișcă Sociul între maluri
Și pe deasupra lui ușor,
abia se simte-o dulce boare
de vant, ce-n drum spre-o alta zare
pe mai departe pleacă-n zbor.
Ici-colo, salcia pletoasă,
pe maluri, tanara-i tulpina
spre fața râului și-o-nclină
Vorbind cu unda somnoroasă.
Și Sociu-n matca lui bătrână
c-un murmur șoaptă i-o îngână.
Prin pânza apei străvezie
arar un peștișor tresare
Și iar în adâncimi dispare
ca o săgeată argintie;
sau câte-un pui de rândunică
muindu-și vârful de aripă
zglobiu coboară pentr-o clipă
Și iar spre ceruri se ridică.
Iar alteori, pe înserate
o luntre lunecă ușor
cu două umbre-mbrățișate
În legănarea unui dor:
pescarul tânăr, în nestire
ca-n vis, cu draga lui plutind..
Atunci din ceruri, de uimire
cu-ascunsa patima si jind,
privind umana fericire
mai vii și stelele se-aprind.
Dar, iată, zăngănit de arme
da toată liniștea s-o sfarme
Și-un țipăt crunt: „razboi, razboi“
cu spaima-n suflete pătrunde
Și – Dumnezeu mai știe unde? –
Îndrăgostiții amândoi
se duc, se pierd printre răchite,
În luntrea cu lopeti grăbite.
Stau două tabere-n tăcere
pe maluri, cu priviri severe
păndindu-se în ceas avan.
Se ceartă între dânșii frații
Români ce-s fiii unei nații
coborâtoare din bărbații
viteji ai marelui Traian.
Căci iată, al Moldovei Tată,
Ștefan, erou între eroi,
slăvit de românimea toată,
cu vodă Radu să se bată
pornește astăzi în război,
În multe bătălii călită,
ostirea lui sta pregătită
Și-asteaptă al poruncii semn.
Iar Ștefan astfel își cuvântă
Înflăcăratul lui îndemn:
“Voinici cu inima bărbată,
voi, dragii mei osteni și frați,
o rugă Domnului n-ălțați.
De Dreapta-o Sfântă nu o dată
am fost în lupte apărați
Puternică-i valaha țara,
e plin de aur Radu-al ei,
dar pentru-al vostru sfânt temei,
străbunul paloș să nu zacă
tăcut și ruginit în teacă!
Porniți la luptă, pui de lei!
Să nu dați neamul de ocară,
ca altfel grea va fi dojana
pe gința noastră moldoveană,
pe oastea și pe Domnul ei! ”
Atât vorbi. Căutătura
Și-o-atinți apoi spre-ai săi.
Și a simțit deplin căldura
acelor inimi de flăcăi
ce i-au răspuns c-un falnic “Ura! ”
Înfrîorând și munți și văi.
Prelung un bucium dă semnalul.
Se-azvârle Vodă-n șea, măreț.
Nerăbdător nechează calul
Și tremură sub călăreț.
Apoi copitele-și avântă
Și drumului se-așterne-n zbor
Și unde țărna o frământă
se-nalță o perdea de nor.
Rasună-n patru zări ecoul
sublim al glasului domnesc
ce poruncește:
“înainte! ”
Și toți năvală-n vijelii
pornesc, iar soarele fierbinte-
rasfrânt din marele-i tării
pe zale cu-argintate ținte-
Și el ia parte-n bătălii,
pe coifuri, lănci și steaguri sfinte
jucându-și razele aurii.
În toiul luptelor, în grabă
cu spada-ntinsă spre Ștefan
se-arunc-orbește un ostean.
Dar lovitura lui e slabă
Și vodă nu-i atins defel.
Prin oțelitele lui zale
nu trece paloșul de-oțel
Și mândru-n fruntea ostii sale
se-arată tot mai teafăr el.
Pesemne-a fost să-l dăruiască
Și soarta c-un destul noroc,
căci n-are fală strămoșească
un alt Ștefan să pună-n loc.
De-aceea pronia cerească
ni l-a păstrat ca pe-un zalog.
Acolo unde în urgie
se-avântă Ștefan-Voievod,
e pas cu pas în bătălie
urmat de-un credincios aprod.
Și ei vegind la datorie
cu cinste slujba și-a-mplinit
făcându-l una cu țărâna
pe acel dușman nelegiuit
ce-asupra domnului său mâna
să și-o ridice-a îndrăznit.
Dar milă-l prinse când sărmanul văzu,
lăsând privirea-n jos,
pe cel răpus. Era dușmanul
atât de tânăr și frumos!
“Păcat de el că înainte
mi-l scoase ceasul blestemat!
Altminteri, zau, l-aș fi cruțat.. ”
Și-a spus cu-ncetosata minte,
cu sufletul împovărat,
Ștergându-și lacrima fierbinte
aprodul trist și-ngândurat.
Cu somnoroasele lui unde
Se scurge Sociul liniștit,
Da soarele în asfințit,
Și după dealuri se ascunde.
A nopții mantie-nstelată
o-mbracă zările pustii.
Pe cerurile ei tarzii
se plimbă luna-ndurerată
Și raza-i tristă și-o revarsă
pe cei ce-n nemurire duși
acuma zac pe câmp răpuși
cu fața în țărîni întoarsă.
Se vede soarta-ndurătoare
o moarte blândă le-a trimis.
Cum zac pe câmpul de onoare
ei parcă-mbrățișează-n vis
pământul strămoșesc pe care
al biruinții steag e scris
cu jertfa lor triumfătoare.
Sublim li-i somnul-n veșnicie!
Eu moartea lor o pizmuiesc
Și-un astfel de sfârșit doresc
să-mi fie hărăzit și mie!
Căci mult mai bun mi-ar fi ca traiul
trândav al patimei lumești
În care nu poți să-ntâlnești
decât trădarea, putregaiul
Și amici din cei cu două fețe,
cu suflet sterp și venetic,
nesimțitori la frumusețe,
vicleni și lași și de nimic.
Rănit în bătălie, Radu
cu câți osteni i-au mai rămas,
trecându-i Dâmboviței vadul,
Înfrânt spre țara lui s-a tras.
Dar în Suceava, sub mari arce
de flori, în cântec de norod,
În Scaunu-i domnesc se-ntoarce
Ștefan, cu-al biruinței rod.
Din falnicii Carpați și până
În Serbia, departe-n zări,
Și de la Dunărea bătrână,
la țărmul vechi al Negrei Mări,
de spada lui cutezătoare
Și nendoită de furtuni
Sunt puse semne de hotare
pământurilor din străbuni,
Osmanul, ungurul, poleacul,
cu teamă, slava-i recunosc.
Ca rudă și prieten, placul
i-l face țarul de la Mosc;
iar papa Sixt, cu-al sanctității
lui har îl laudă deplin,
numindu-l “Print al libertății”
Și- “Atlet al neamului creștin”!
Ce oare încă de la soartă
Și altceva ar mai fi vrut
ca umbla-atât de abătut
de parcă-o mare grijă poartă?
Ce nouri îi întunecară
mândria lui de voievod?
Ce gânduri negre oare-l rod?
La Soci, pe-a Radului fecioară
În lupte-a prins-o un aprod.
Și-acum, Domnița-ntr-o chilie
e-nchisă-n turnul sucevean
Și-și plânge viața în robie
Și-și blestemă pe-al său dușman,
Ci șoapte-n târg, clevetitoare,
Încep să umble despre Domn
ca ziua-ntreaga tihna n-are
Și noaptea-ntreaga n-are somn.
Ca tot spre turn își face cale
să vadă cu Domnița ce-i?
Ca zi și noapte-i dă târcoale
Și e topit de ochii ei..
(Sfârșitul părții intâia).
Partea a doua
E-atata jale-n tânar pieptul el
Caci dorul libertatii o ucide.
Obrajii-s pali. Dar in priviri livide
Se-ascund razvratitoarele scantei.
Ci nu sta intristata.. Doar sa vrei
Si poarta temnitei se va deschide!
Lermontov: Vecina
În vremi ce sunt demult purcese,
pe-un câmp paraginei lăsat,
ai Genovei negustorese
feciori cetate-au înălțat.
Dar nu știm nici de ce-o zidira,
nici pentru cine și nici când.
În ea muntenii locuira,
apoi s-au pripășit pe rând
din lumea-ntreaga toți fugarii
de-un slobod drum aici atrași:
Silvanii, ungurii, tatarii,
muscali, bulgari, sârbi, leși și sași
Și toți câți vânturați ca pleava
să vie prins-au obicei.
Cetății i s-a spus Suceava
După un râu din preajma ei.
Așa îmi fuse povestită
de un unchiaș sfătos și bun
legenda ei învăluită
de ceața unui timp străbun.
Coloane drepte-i țin frontonul
pe-un zid ce încă-i nesurpat
Și sta și azi pe el blazonul
lui Andrei Doria sculptat.
Acoperit de mușchi și vița
se-nalță sumbru și temut
un turn și tânăra Domnița
În el cu jale-a petrecut.
Din geamul scund, spre zări, tăcută,
cu ochii marii suferinți
privea spre țara ei pierdută
Și suspina după părinți.
Iar pe obrajii ei, amare,
ca pe petala unei flori,
dau licăr de mărgăritare
Și lacrimile uneori.
Dar ea, smerita sub icoana,
Îngenunchea cu gând supus,
punându-și fără de prihană
nădejdea toată-n Cel-de-Sus.
Acum ea zace zăvorâtă
Într-o chilie mohorâtă
de dorul patriei tânjește
Și-n nimeni milă nu trezește.
O vorbă nimeni nu-i sa-i spuie
ca-n preajma ei un altul nu e
decât strajerul de la ușa,
ursuz, cu chipul de cenușă,
tăcut și fără de privire,
Într-o cumplită-ncremenire.
Ci Ștefan către turn cutează
Și-n prag ajuns, se minunează.
La baldachin perdeaua-i trasă
Și-n așternutu-i de mătasă
c-o sfântă nevinovăție
Domnița-n visul ei zâmbește.
Roșată din obraji e vie
apoi ca neaua se topește
Și-ntreaga, dulcea ei suflare
e numai dor și desfătare.
“O, Doamne, îngeresc i-e somnul! ”
vrăjit își zice Ștefan Domnul
veghind în prag și-ar fi în stare
un veac întreg, în nemișcare
aici sa stea, sa tot privească
făptura ei dumnezeiască.
Voichița pleoapele-și ridică
În dulce revărsat de zori.
Cu ochii galeși visători,
privește-n jur. Deodată strigă:
Ah, Voievodul! și aici
vii toată tihna să mi-o strici!
Om rău, cum oare te înduri
de tata să desparți o fiică
Și țara ca un hoț să-i furi
Și stăpânirea să i-o iei?
Ce mârșăvie venetică
te-aduse iar în ochii mei?
Hai, fugi din cale-mi! Pleacă! Piei!
Ștefan:
Cu multă vreme înainte,
Voichito, vai! am așteptat,
cu sufletul îndurerat,
dojenitoarele-ți cuvinte.
Mâhnirii tale îi sunt vina.
Păcatul să-l răscumpăr vin.
Căci vieții, tu îmi ești lumina
Și numai ție mă-nchin.
Trăiește tatăl tău, întreaga
Îi dau moșia înapoi!
Și tronu-i dau căci tu mi-esti dragă
Și doar pe tine eu te voi!
Arată-te îndurătoare
cu ale mele suferinți!
Ți-astern și slava-mi la picioare
Și falnicele-mi biruinți –
dar tot ce-a fost urât odata
uitat rămâna în vecii.
Îți cer cu inima curată,
Voichito, Doamna mea să fiii
Voichița:
Maria-ta, ce mișcătoare
cuvinte te pricepi să spui!
Dar uiti ca-ntemnitata-s oare?
Și unde? și din vina cui?
Ștefan:
De ce cu-atâta nedreptate,
Voichito, mă mâhnești mereu?
Au n-ai întreaga libertate?
Nu în robia ta sunt eu?
Întinde-mi, scumpo, dalba-ți mâna
Și toți ostenii mei te vor
cinsti ca Doamna și Stăpâna
a Domnului și-a țării lor!
Voichița:
Dar chinu-ntemnițării mele
cum poate fi uitării dat?
Doar sângele-ar putea să spele
acest înjositor stigmat.
(Sfârșitul părții a doua).
Partea a treia
Și-n țara noastră-n vremi trecute
când încă neamul moldovean
Își mai păstra a sa virtute
de neânduplecat Roman
robiei neplătindu-i biruri,
erau petreceri și la noi
Și se făceau și-aici turniruri
În care se-ntreceau eroi.
Și toți atunci pe-aceeași treaptă,
de la pastori pan-la boieri,
cu Domnul țării-n lupta dreaptă
uitau de rang, de neam, de-averi.
Iar fetele, ca o răsplată,
Împodobeau pe-nvingători
cu o cunună minunată
din cele mai frumoase flori.
Și-avea nu-ntotdeauna parte
slăvitul țării Voievod
cununa gloriei s-o poarte
ci omul simplu din norod.
Atunci, cu-nflăcărată odă
toți barzii îl suiau în slavi
pe cel ce-l întrecea pe Vodă
cu vitejeștile-i ispravi.
Și către el cătau cu-ardoare
priviri focoase de femei
ca nici nu mai știa sub soare
mai mare fericire ce-i.
O, vremi de înălțare sfinte!
Pe plaiurile strămoșești
de ele, azi, ne-aduc aminte
doar cântecele bătrânești.
Căci fala veche-a fost să piară
Și lumea-ntreaga a uitat
ca e la Dunăre o țara
c-un neam atât de apăsat.
Ba, unii spun chiar și-n batjocuri
ca-i neam robiilor menit..
Dar ce-a fost el pe-aceste locuri
ce fapte mari a săvârșit,
cum, înfruntând Sublima Poarta
Și-atâți bezmetici venetici,
tot el a Europei soarta
o hotăra, luptând, aici,
sub vânturile vremii toate
de care n-a putut fi zmult!
Vai, toate-acestea, din păcate,
uitate sunt demult, demult.
Ci iată, strălucește slava!
Bat toate tobele-n Suceava
căci Ștefan-Vodă hotărăște
voinicii-armura să și-o-ncinga
Și să se lupte bărbătește
iar cel ce-i mai viteaz, să-nvinga!
Și-arată sărbătoarea fața.
Un freamăt viu cuprinde piața
cu flamuri mari împodobită,
cu lanț de-argint împrejmuită.
Iar dincolo de lanț se-ndeasa
cu veselie zgomotoasa
mulțimea mustăcioasa care
asteapta-ntrecerea cea mare.
Bătrânii cu nepartinire
privind a luptei îndârjire
pe tineri vrând să-i necajească
Încep în glumă să vorbească:
„Ehei, în vremea dinainte
erau mai falnici luptătorii
Și-aveau și sânge mai fierbinte!
Azi de nimic nu-s buni feciorii,
abia pot sufletul să-și tragă
ca-ntrânșii n-au un pic de vlagă!
E drept ca vremea ni se duse..
Da-n vremea noastra altfel fuse. “
De-odată însă, o mișcare,
Înconjurat de-aprozi, călare
În piața intra Voievodul
Încins cu vitejeasca-i spadă.
Voios salută el norodul
care se-nghesuie să-l vadă.
Frumoasele, uitând sfiala,
spre el și ele dau năvala,
În ochii lor ca-ntr-o oglinda
vor chipul Domnului să-l prinda.
Dar Ștefan-Vodă mândru trece
cu ceata care il petrece
tăindu-i partie prin lume,
ducându-l către un cort anume
drapat cu scumpe catifele,
cu stema zimbrului pe ele.
Un slujitor in graba mare
o scară aurită-i pune
Și il ajuta să coboare
căci anevoie se supune
trapasul lui ca un taciune,
de seminție-arabicească,
deprins in lupte să gonească
Și care-acum, nervos, in jocul
copitelor, frământă locul.
Vazduhul fierbe de urale
În lauda Mariei-sale
Și cântece de bucurie
cinstesc mareata lui domnie.
Da-n cort e tihna lui de-o clipa
ca iar ca șoimul se-naripa
Și ager iar pe cal se-arunca
lăsând aprodului porunca
sa deie zvon in tot norodul
ca fi-va astazi Voievodul
cu cei viteji sa se intreaca,
dorind sa afle, astfel, daca
povara grijilor si anii
cei multi in lupta cu dusmanii
nu i-au stirbit cumva nesatul
de-a-si inclesta pe spada bratul.
Și da aprodul glasuire
poruncii intru implinire:
„Din luptători, acela cine
la glorie si cinste tine,
sa iasa, daca e in stare
cu-al tarii Domn sa se masoare!
Rasplata mare il asteapta
pe cel ce-nvinge-n lupta dreapta! “
Atata doar aprodul zise.
Mulțimea toata-ncremenise,
suflarea si-o opri si vantul.
Și toți tacura ca mormantul.
Dar iata, prinde-un glas sa zica:
„Eu îndrăznesc! “ și se ridica
un mandru cavaler in zale.
E-n floarea semetiei sale,
frumos la chip ca o fecioara
Și tanar ca o primavara.
Calare catre Domn porneste.
Pe frunte coifu-i straluceste.
La scara, lancea-i scanteiaza.
Din nou incremeneste gloata.
De-ntrecere vitejii-s gata.
Cu lancea, unul catre altul,
calare isi pornesc asaltul.
Și Ștefan știe sa abata
întaia lance-nversunata.
A doua oara se-ntalnira
Și lancile iar zanganira.
Pe Ștefan insa il infrunta
o lovitura si mai crunta
Și-i greu sa crezi! El se pravale
cu stropi de purpura pe zale.
Un murmur de nemutumire
strabate-ntreaga-nsufletire.
Eroul cu al carui nume
pe prunci puteau sa-i inspaimante
cand il rosteau, turcoiace mume,
acum de un copil infrant e!
Ci sprinten de pe calu-i sare
frumosul tanar si viteaz.
Privirile nu-i sunt amare
desi-i curg lacrimi pe obraz.
In suflet nu-i mocneste sfada
Și negre ganduri nu-l mai rod.
El mana-i alba ca zapada
Și-o-ntinde catre Voievod
Și-i spune: “Astazi dau uitarii
tot chinul ce l-am suferit
caci eu rusinea-ntemnitarii,
cu sange azi, am ispasit.
Dar fi-va tie sa se-nchine,
de-aci nainte viata mea
Și jur ca numai pentru tine
eu voi trai, Maria-tal”
Un singur om, cel ce-nainte
privise-ntrecerea tacut,
aceste ultime cuvinte
ce talc ascund, a priceput.
(Sfârșitul părții a treia și cea din urmă)

Boka - Liviu Radu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Refren X2:
Am stat prin multe locuri, am schimbat camera, patul
Colegii de stabiliment, unu din ei e Radu
Ieșit din studenție, omu’ facea bici c****u
Care mai și pocnea, de-i sărea cash-ul ca turbatu’
Îți trebuia moloz? Trebuia să vorbești cu Radu.
Era ger ca-n colhoz? Instalatori știa tot Radu.
Club glamour? Nu doar Cluj, omu’ știa-n tot statu’
Și-acas’, la fel de natural beam berea tot cu Radu.

Strofa:
Era perioada grea și era complicat cu statu-n
Cluj, ca pe chirie-ți luai futai ca Botezatu
Îmi luam jet din camin, din patu’ de la etaju’ 4
‘n 2 camere-n Mărăști, decomandat, sharing cu Radu
Nu-i panică, e pusti, e ordonat, mai rupe patu’
Cu prietena, da-i chill, bine ca nu-i junkist băiatu’
S-avem rave house ne mai lipsea, oricum udam uscatu’
Cu beri seară de seară până ne turba ficatu’
Cu Radu-aveam și clinciuri, nu era viața chiar roz
Zicea că m-ar și bate, da’ nu-l luam în serios
Apoi mergea la sala și arăta tot mai fioros
Tot mai coios, „să vezi că-asta mă-ncarcă în s****z
Da’ ce folos să te gândești la treburi d-astea, ești diliu?
Ba, nu mai fi nebun, musca-i la tine pe chipiu’
Oricum, s-a liniștit treaba, deci, scapă de șuriu’
Chiar nu-i belea”, stateam și mă gândeam noaptea târziu
Sincer să fiu, rupt în gură, meritam țeste peste bot
Acum de m-aș vedea mi-aș fute una peste scrot
Pentru aproape-orice simțeam durere des de cot
Și lăsam vraiste în jur când veneam mort de peste tot.
Da-i dădeam lesne vot de-ncredere, fiindcă era băiat
M-a și-ajutat când am rămas bălan, p-afar’ amanetat
Mi-a lăsat cheia lui și habar n-am pe ce s-o fi bazat
Că n-o s-o pierd și p-aia la cât eram de-mprăștiat
Da’ eram câștigat că omu’ meu era corect
Băiat deștept, deloc docent în caz de frână, evident
Când tanti cu chiria a vrut să ne-o dea la buget
Atunci chiar l-am văzut un car de nervi făcut pachet
Rânjea, puțin lipsea să-i dea să-i meargă toalele
Și eu râdeam că fiul ei voia să-i rupă gioalele
Ăla- desirat dezosat livid ca toate coalele
Și-ar fi luat la capace până-apunea și soarele
Și toate oalele s-au spart în capu’ lor cum e normal
Fiindcă nici eu nici Radu n-o ardeam chiar formal.
Ești bipolar, ți-o iei în bot și-n lateral, știi, la molar
Și la moral, când sari la cașcaval, o dăm oral.
Refren X2

Bazooka - Radu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Măi Radu, te bag în-
Pizda mă-tii, în p***a mă-tii
În p***a mă-tii, în p***a mă-tii
(Te bag în-) A mă-tii, mă-tii, mă-tii, mă-tii
Măi Radu, te bag în-
Pizda mă-tii, în p***a mă-tii
În p***a mă-tii, în p***a mă-tii
(Te bag în-) Mă-ta (Doi, uh, doi, uh) Mă-ta
(Yeah) Mă-ta, (Uh) mă-ta, mmmm, mă-ta!
Îți scuip în ochi tabasco, gura mare hai casc-o
Stau cam prost pe gastro, de-aia îți vomit în castron
Te fac MIT ca-n Boston, doar călcat din baston
Martinel ca Aston, hai fă-mi o labă custom
Mmm Radu mami nu prea-i cuminte pe net
Știe tot ce ni se va întâmpla pare ca e profet
Îl conduc vorbele aiurea zici ca n-ar avea carnet
Analfabet de nu l-au trecut nici măcar la banchet
Aiaiaiaiiaia mamă ce la dau, ha?
Sar la Radu-n spate până-i se rupe șaua
Îi bag lapte in gură până-i scot pe cur c****a
Desfac pumnu în degete și îi dau forța steaua
Ce te legeni Radule?
Prost ca gardule și înalt ca bradule
Zâmbetul tău frumos ca Jigubigule
Arată-n gura ta numa puncte și virgule.
Date-n p***a mă-tii, în p***a mă-tii
În p***a mă-tii, în p***a mă-tii
(Te bag în-) A mă-tii, mă-tii, mă-tii, mă-tii
Măi Radu, te bag în-
Pizda mă-tii, în p***a mă-tii
În p***a mă-tii, în p***a mă-tii
(Te bag în-) (Bai, Radu!) Mă-ta, (Radu) mă-ta
Mă-ta, (Radu!) mă-ta, (Radu) mmmm, mă-ta.
Bau bau bohohoohoo, cap în frunte la Răducu
De-i f*t una îi văd duhu ridicatu în văzduhu
Face pipi c**a poopoo, de-i f*t una-i sare pufu
În aer cu figuri de Kung-Fu-s omu pădurii lu Ducu
Băi Radu, din palme te-nvârt ca la Dedulești
C-asta e palincă de Bihor (Făcută la Pitești)
Tessek în maghiară, te șed în butoi de Dincă
C-asta-i piesă serioasă (Făcută la caterincă)
Mă rog, mare milog îi fac chip nou
Gotta keep low, îți rup mâinile Venus Milo
Și-apoi din nou, nu mi-s lucrurile clare
Ce-s io Marcelino să vorbesc cu animale?
HRR HRRR pornesc drujba la săracu
S-agresez oameni cu fețe de muiști ca și Ciolacu
Un capacu doi capacu și condoleanțe
Iar următorul mesaj este sponsorizat de-.
Pizda mă-tii, în p***a mă-tii
În p***a mă-tii, în p***a mă-tii
(Te bag în-) A mă-tii, mă-tii, mă-tii, mă-tii
Măi Radu, te bag în-
Pizda mă-tii, în p***a mă-tii
În p***a mă-tii, în p***a mă-tii
(Te bag în-) Mă-ta, mă-ta
Mă-ta, mă-ta, mmmm, mă-ta