Mariana Marin - Pumaho

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Refuz să mai privesc realitatea în față.
Port în brațe doar poemul acesta,
care miroase urât – câine mort.
Îl pocnesc și bucăți de carne
sar din râsul hidos.
Plec atunci la marginea mării să mă spăl.
El îmi sare în față
și mă trezesc în hainele de luni.
Funcționar tăcut,
spoind lumea cu literele unui alfabet
singuratic și mort.
– Trebuie notat totul, îmi șoptește
manșeta mea roasă de viață.
Inventează, acolo unde ochii îți cad înaintea plânsului
și limba se desfată înainte de râs.
Îmi iau atunci sfertul de secol în spate
și, iată, notez:
„La întretăierea drumurilor comerciale
se poate muri prin utopie sau uitare de sine.
O lume brutală, ai spune
dacă anumite previziuni nu te-ar mai fi dus cu vorba
din epoca min și te-ar fi părăsit în epoca tao.
La intrarea în muncile de primăvară,
mâinile umflate ale copiilor sugrumă ardeiul gras
cu dexteritatea unui mecanism social
și pe cer e numai fum.
Apoi devine o obișnuință.
Mirosul prostiei?
Imaginați-vă
(aici naratorul e alb și tremură
în fața memoriei sale clevetitoare)
carnea a o sută de oi
sub roțile a 21 de vagoane de tren.
Ehei, cum ți-ai mai salva atunci pielea
într-o tăbăcărie umedă,
hohotind sub iarba înaltă!.
La întretăierea drumurilor comerciale,
memoria scapă esențialul, ca într-un fel
de uriașă măcelărie, unde mirosurile
se destind și pe cer e numai fum.
Trebuie notat totul, spunea
manșeta mea roasă de viață.
La întretăierea acestei lumi,
cu imaginea sa despre sine,
am privit realitatea în față.
Am fost la marginea mării să mă spăl.
Ochii mi s-au înnegrit înaintea plânsului.
Limba mi s-a înverzit înaintea ierbii.
Sfertul de secol a simțit mirosul prostiei
și într-un târziu, dexteritatea unui mecanism social
mi-a căzut la picioare și mi-a șoptit:
– Trebuie notat totul,
chiar dacă mă pocnești,
în această uriașă măcelărie,
unde mai crezi că te poți salva
printre hălci de ardei gras,
unde ai visat și ai scris,
ca o manșetă roasă de viață,
unde ai chicotit cu fusta-nstelată,
când mirosurile se destind și pe cer e numai fum.

pumaho – Versuri.pro

Mariana Marin - Pumaho