Edgar Allan Poe - La Elena

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Elena, frumusețea ta îmi pare
… Ca vechile corăbii niceene,
Care, pe-o blândă ‘nmiresmată mare,
… Drumețul ostenit duceau, alene,
… Spre țărmul lui natal în depărtare.
Deprins de-amar cu-nvolburata mare,
… Păru-ți de iacint, chipul – icoană vie –
Cântul tău de nimfă m-au purtat din zare
… În Elada – cândva o mândrie,
… Și la Roma – cândva o grandoare.
Ah! în firidă, la geamul luminat,
… Te văd cum stai, ca o statuie frântă,
O lampă ții în mână, de agat,
… Ah, Psyche, tărâmul ce tu ai lăsat
… E Țara Sfântă!

John Keats - Odă Lui Psyche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ascultă, O, zeiță, tăcutul ritm păstrat
Prin dulce osteneală și amintiri străvechi,
Și iartă-mă când spun c-ar trebui cântat
Misterul tău cel mare la tine în urechi;
Oare-am visat eu astăzi sau sigur am văzut
Cum Psyche, înaripată, zbura cu ochi aprinși?
Absent, printr-o pădure, eu hoinăream tăcut
Când, am simțit deodată c-o să leșin surprins,
Văzând două frumoase făpturi că s-au culcat
Pe iarbă sub frunzișul acela șoptitor,
Cu flori tremurătoare, unde-un pârâu umflat
Curgea ferit de ochii tuturor.
Acolo, în tăcere, pe flori ca-n paradis,
Și argintii, și-albastre, cu un miros ușor
Stăteau întinși în tihnă pe iarba verde-nchis,
Și se strângeau în brațe cu aripile lor;
Niciun sărut, și totuși adio nu-și spuneau,
O picoteală dulce părea a-i despărți,
Dar parcă noi săruturi în taină pregăteau,
Căci dragostea curată în zori îi va-nsoți:
Pe-acel băiat cu aripi eu l-am recunoscut;
Dar tu de lângă dânsul? Hulub păreai a fi,
Și-atunci că tu ești Psyche am știut.
O, ultimă născută, tu ești mai abitir
Decât toți zeii care pe-Olimp au locuit!
Mai mândră decât Phoebe cu stele de safir,
Sau decât cel Luceafăr ce arde-n cer mocnit;
Ești mult mai arătoasă, deși tu templu n-ai,
Și nici altar pe care să pună lumea flori;
Nici cor n-ai de fecioare, care cu-al lor alai
Să-ți cânte de cu seară până târziu în zori;
N-ai glas, lăută, fluier, și nici tămâie care
S-afume din cățuia cea de argint curat
Nu ai altar, oracol cu minte visătoare,
Și nici profet cu duhul inspirat.
O, tu, lumină mare! Acum e prea târziu,
Târziu e pentru lira pe care o evoc,
Și pentru jurăminte prin codrul cel pustiu,
Și pentru tot ce-i sacru, cer, apă, aer, foc:
Dar și-n trecutul care acum e îndepărtat
Văd cât ești de pioasă și cum plutești ușor
Acolo unde-s zeii, pe-Olimpul sfidător,
Și cânt de bucurie, și simt că-s avântat.
Aș vrea să fiu eu corul, căci vreau cu tine-a sta
În fiecare noapte până târziu în zori;
Să fiu și glas, și fluier, și-acea tămâie-a ta,
Ce din a ei cățuie emană dulci vapori;
Să-ți fiu altar, oracol ce soarta o ghicea,
Sau un profet din cei clarvăzători.
Voi fi un preot care îți voi clădi altar
Adânc la mine-n minte, în loc netulburat,
Acolo unde gânduri cu gustul dulce-amar
Foșni-vor precum pinul de vânturi scuturat;
Și-n jur până departe copaci umbroși, în șir,
Se vor urca pe munții cu creste de granit;
Și-acolo, râuri, păsări, albine, și zefir,
Vor adormi Driade pe mușchiul umezit;
Și-n mijlocul acestei tăceri de nedescris
În sanctuar voi pune, așa cum am promis
Ghirlande împletite din mintea ce-a trudit,
Cu clopoței, cu muguri, cu stele cum vreau eu,
Cu tot ce Fantezia vreodată a urzit,
Căci florile ei mândre nu sunt la fel mereu;
Și-acolo vei rămâne cu tot ce-ți este drag,
Cu tot ce mintea-n taină cu grijă va păstra,
C-o torță și-o fereastră deschisă-n noapte larg,
Prin care ea, Iubirea, va intra!

Psyche – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - La Elena

John Keats - Odă Lui Psyche