II.
Te uită, o fâșie de-azur, cât un arnici,
S-a agățat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge și, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topește, subțire și lăptoasă.
Șaptesp’ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,
Lași să te-mbete seva – e parcă o șampanie.
Bați câmpii; ți se zbate pe buze un sărut –
Îl simți cum se frământă mereu, ca o gânganie.

III.
Cu inima năucă, prin cărți robinsonezi
Când, în lumina pală-a unui fanar, răsare
O fată drăgălașă, – dar lângă ea mai vezi
Și-al tatălui ei guler, – o umbră-ngrozitoare.
Te crede fata foarte copilăros; bătând
Din pantofiori, deodată se-ntoarce către tine
Cu o mișcare vie, sprințară lunecând.
– Pe buze-ți mor, atuncea, duioase cavatine.
Ești, până-n luna august, îndrăgostit lulea!
Îi scrii sonete: râde de ele, deopotrivă.
Amicii toți, te lasă: prea ești neghiob. Dar Ea
Se-ndură, într-o seară, să-ți scrie o misivă.
În seara ceea intri în birtul zgomotos
Și ceri un țap de bere, sau poate-o limonadă..
La ani șaptesprezece, nu ești de fel serios,
Când știi că sunt atâția tei verzi pe promenadă.