Plopii-n stradă țin în vârfuri cerul,
salcia e tot nepieptănată.
Cineva-n grădini a-ntins lăicerul
și vecina a născut o fată.

Poarta noastră nu mai are număr,
iarba n-a crescut la gard deloc.
Și tresar când simt de undeva
fremătând o frunză de copac,
și mi-e drag din nou de cineva
și nu știu ce am să fac….

Azi îți scriu,
mult mi-e dor de prispă și de câini.
Să nu uiți că eu ca și-altădată
la cișmea beau apă tot din mâini.