Giorgios Seferis - Primăvara După Cristos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu primăvara din nou
a îmbrăcat culori vii
și umblând ușor
cu primăvara din nou,
cu vara din nou
zâmbea.
Printre mugurii cruzi
sâni dezgoliți până la vene,
dincolo de noaptea uscată
dincolo de bătrânii albiți
care șușoteau întrebându-se
cum e mai bine: să predea
cheile ori să lege
frânghia și să se spânzure
să lase goale trupuri
unde sufletele nu rezistau
unde mintea nu ajungea
și genunchii se îmuiau.
Cu primii muguri
bătrânii și-au pierdut capul
și au predat toate:
nepoți și strănepoți
adâncile ogoare
și munții verzi
iubirea și avutul
mila și acoperișul
râurile și marea;
și-au plecat ca niște statui
lăsând după ei tăcerea
pe care nu spade o tăiară
pe care nu tropote o luară
nici strigătele celor necopți;
și-a venit marea singurătate,
și-a venit marea strâmtoare
odată cu primăvara;
s-a instalat și s-a întins
ca promoroaca dimineții
și prinsă de înaltele crengi
a lunecat printre arbori
și sufletul ni l-a-nfășurat.
Dar ea a surâs
îmbrăcată în vii culori
ca un migdal înflorit
printre flăcări galbene
și umblând cu un pas ușor
deschidea ferestre
în cerul ce se bucura
fără noi nenorociții.
Și-am văzut sânu-i dezgolit
mijlocul ei și genunchii
ieșind cum din chinuri iese
spre a merge la ceruri
martirul neatins,
mai presus de murmurele confuze
ale gloatei din arenă,
mai presus de grimasă neagră
și de ceafa asudând
a călăului înfuriat
că oricât lovește e-n zadar.
Tăcerea a devenit un lac,
strâmtoarea a devenit un lac
neatins și lipsit de zgârieturi.

primavara dupa cristos – Versuri.pro

Giorgios Seferis - Primăvara După Cristos