Tudor Arghezi - Prietenie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dar luat vrăjmașul singur, în parte, fiecare,
Era un om ca tine, cu buzele amare.
Tu i-ai ucis un tată, el ți-a ucis un frate,
Din țara prinsă-n flăcări pierise jumătate.
Erau zvârliți în groapa cu morții, și răniți,
De vii, și oropsiți de-ai lor și urgisiții.
Tu n-ai văzut, ca mine, închise de curând
Și proaspete, mormintele mișcând.
Ce ți-am făcut eu ție, ce mi-ai făcut tu mie,
Ca țara ta să fie cu-a mea dușmănie?
Ne pasă, oare, nouă, că domnii-n capitale
Se-ngână ca dulăii rânjiți și-și dau târcoale?
Ni se sporește vlaga, și grâul ni se coace
Că-i repede-n războaie decât în timp de pace?
Ca să se piardă urma, cel ce-a intrat să fure
Da foc și la pădure.
Să ardă codrii, munții și zimbrii-n jar, și cerbii,
Cu potera-n potecă, haiducii-odinioară
Știau și să și moară,
Pe când stăpânii lumii, de-obârșie crăiască,
Și sluga târâtoare știu numai să trăiască.
Și domnul, ca tâlharul, își întocmește-o lege
A lui, cum o-nțelege.
Deosebirea este că unul o plătește
În ștreang, dar cel cu biciul și legea-mpărătește,
Ascunsă-n ea prin colțuri cotite și-n unghere,
Din care-și trage drepturi, mândrie și putere.
Căci legea pentru dânsul e dulce, bade-Ioane,
Și numai pentru tine e plină de capcane.
El poate mii de oameni, în tihnă, să omoare,
Legându-și zalbanaua de câmpul de onoare.

prietenie razboi – Versuri.pro

Tudor Arghezi - Prietenie