Rolando Cardenas - Selk'Nam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Era în ținutul îndepărtat și la începutul incendiilor
de câmpii biciuite de furtuni nemiloase,
traversate uneori de stoluri de hoitari sau berze,
cu un soare slab deasupra, parcă din alt timp.
Poate că n-a fost așa întotdeauna,
cu acele numeroase lagune
care se formau iarna și dispăreau vara
între lanțurile muntoase, murind brusc în Canalul Beagle
și-n pădurile îndesite de afini, maitenes și arbori de scorțișoară.
În această desime antarctică,
cu aer tare și vegetal,
încărcat cu aromă risipind putreziciunea copacilor-gigant,
de unde-ncepe Strâmtoarea pân’ la Navarino,
au apărut ei, în mijlocul ploii,
cum îndepărtatele continente de gheață,
– aidoma dezrădăcinaților din timpul albei lumini a nopții –
au încolțit la originea marii familii.
Nomazi ai propriei depărtări,
au traversat tăcerile cu vechea înțelepciune a zeilor lor
– cunoscători ai magiei ierbii festuca
ce crește la sud de Rio Grande
și care-nainte de-a-și lepăda frunzele verzi
se transformă într-o admirabilă purpură de toamnă -,
veșnici proprietari ai primordialei singurătăți
în fragilele lor corturi, conice precum clopotnițele.
Le-ar fi ajuns doar stejarul pentru arcuri
și marea pentru hrană
– înainte de simpla recompensă a morții
pusă pe capul lor și plătită cu-atâtea lire sterline –
și-ar fi putut, încă, sărbători sosirea anotimpului bun,
împodobindu-și fețele în culorile pământului roșu
sau cu oase carbonizate de guanaco.
Veniți din ape sau,
mai degrabă, dintre ghețuri,
atunci când polii începură a se inversa,
azi sunt izgoniți – îmbrățișați – într-un buștean, prin arhipelaguri,
spre aceeași singurătate a visării lor
asemănătoare cu cel mai profund vis
al acestui pământ străvechi și ciudat,
contopindu-se cu ceața mării,
cerului și pietrelor,
pentru a se-nrădăcina veșnic în stele, dealuri și fiorduri,
și-a împietri în apă.

popor indigen – Versuri.pro

Rolando Cardenas - Selk'Nam