Costache Ioanid - Floarea de Mireasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe un fir de floare pală,
că pe-un coif de îngeraș,
pe un fir de floare pală,
dintr-o singură petală
s-a oprit un fluturaș.
– Vai, șopti el, câte zale
are dalia pe strai!
Vai, șopti el, câte zale,
câte sute de petale!
Și tu numai una ai..
Ascunzând în ea mirarea
de-un astfel de gând străin,
ascunzând în ea mirarea,
i-a răspuns c-un zâmbet floarea
și cu-o lacrimă-n declin!.
– Eu sunt simplă, dar aleasă.
Și n-aș vrea un alt veșmânt.
Eu sunt simplă, dar aleasă,
căci sunt floare de mireasă
care spune: „Una sunt!”
AMIN

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Şi-avea o fată, – fata lui –
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.
Şi dac-a fost peţită des,
E lucru tare cu-nţeles,
Dar dintr-al prinţilor şirag,
Câţi au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinţ frumos şi tinerel,
Şi fata s-a-ndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
Şi s-a pornit apoi cuvânt!
Şi patru margini de pământ
Ce strimte-au fost în largul lor,
Când a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvânt mai călător
Decât un vânt!.
Ca ieri, cuvântul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsând pe toţi, din cât afund
O mie de crăimi ascund,
Toţi craii multului rotund
De veste plini.
Şi-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Şi regii-n purpur s-au încins,
Şi doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat’.
Iar când a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
S-au răscolit.
De cum a dat în fapt de zori
Veneau cu fete şi feciori
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai din sus,
Şi din Zorit, şi din Apus,
Din cât loc poţi gândind să baţi
Venit-au roiuri de-mpăraţi
Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi
Cum astăzi nu-s.
Sosit era bătrânul Grui
Cu Sanda şi Rusanda lui,
Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
Şi Bardeş cel cu adăpost
Prin munţi sâlhui.
Şi alţii, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete dragi! Dar ce comori
Pe rochii lungi ţesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
Voinicii cai spumau în salt;
Şi-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vântul viu vuia,
Vrun prinţ mai tânăr când trecea
C-un braţ în şold şi pe prăsea
Cu celălalt.
Iar mai spre-amiazi, din depărtări
Văzutu-s-a crescând în zări
Rădvan cu mire, cu nănaşi,
Cu socri mari şi cu nuntaşi,
Şi nouăzeci de fecioraşi
Veneau călări.
Şi ca la mândre nunţi de crai
Ieşit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulţi şi mult popor
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Şi drumul tot era covor
De flori de mai.
Iar când alaiul s-a oprit
Şi Paltin-crai a stărostit
A prins să sune sunet viu
De treasc şi trâmbiţi şi de chiu –
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E nemplinit!.
Şi-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foişor
Ieşi Zamfira-n mers isteţ,
Frumoasă ca un gând răzleţ,
Cu trupul nalt, cu părul creţ,
Cu pas uşor.
Un trandafir în văi părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brâu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
Şi ea mergând spre Viorel,
De mână când a prins-o el,
Roşind s-a zăpăcit de drag, –
Vătavul a dat semn din steag
Şi atunci porniră toţi şireag
Încetinel.
Şi-n vremea cât s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrângăneii la opinci
Ca-n port de sat.
Trei paşi la stânga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mâini şi se desprind,
S-adună cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pământul tropotind
În tact uşor.
Iar la ospăţ! Un râu de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, şi tot oaspeţi rari,
Tot crai şi tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!.
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate şi întrulpi,
Cu ochi şireţi ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte până-n pulpi,
Cu păr buclat.
Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,
De-al căror buzdugan isteţ
Perit-au zmei din iaduri scoşi!
De-ai fi văzut jucând voioşi
Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi,
Şi logofeţi.
Ba Peneş-împărat, văzând
Pe Barbă-Cot, piticul, stând
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Şi-ntre popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-şi da rând!.
Sunt grei bătrânii de pornit,
Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!
Şi s-au pornit bărboşii regi
Cu sfetnicii-nvechiţi în legi
Şi patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
Şi vesel Mugur-împărat
Ca cel dintâi s-a ridicat
Şi, cu păharul plin în mâini,
Precum e felul din bătrâni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
Şi-a zis: – „Cât mac e prin livezi,
Atâţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească mare şi voinic, –
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!

Edgar Allan Poe - Balada Nupțială

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe frunte am o cunună, în deget am un inel,
Pe umeri somptuosul costum;
Mătăsuri și giuvaere regesti port pe el
Și sunt fericită acum.
Căci stăpânul meu mă iubește;
Când el făcu-ntâia oară dorinței drum,
Simții în pieptul meu cum bucuria crește,
Căci vorbele sunau ca de mort, și apoi zburau îngerește
Iar vocea părea a celui care căzu vitejește
În lupta din fundul văii
Și e fericit acum.
El, ca să-mi dea încredere, așa de bland îmi vorbi!
Și palida mea frunte o sărută, dar cum?
De o visare leneșă în mine se trezi,
Care spre țintirim încet mă învârteji,
Până ce eu, ca în vis, către cel de-alături șoptii
(Crezând că este el, cel mort – d’Eformie),
„Sunt fericită acum!”.
Așa au fost, iată, spuse aceste vorbe ce cântă,
Iată așa a fost făgăduiala de fum,
Dar cu toate că-mi fu credința veche înfrântă,
Cu toate că și inima mea se trezi și ea toată frântă,
Inelul acesta de aur cuvântă,
Arată că sunt fericită acum!.
Domnul să nu mă fi amăgit!
Căci parcă visez și nu știu cum
Sufletul îmi e deznădăjduit;
Mi-e teamă să nu fac un pas greșit,
Mi-e teamă că cel mort și părăsit
Nu e fericit acum.
Tr. Emil Gulian

poezie nunta – Versuri.pro

Costache Ioanid - Floarea de Mireasă

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

Edgar Allan Poe - Balada Nupțială