poezie eminesciana – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Amicului F. I.

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Visuri trecute, uscate flori
Ce-ați fost viața vieții mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele.
Cum ochiul urmă un meteor,
V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul.
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viața mea curge uitând izvorul.
Candela ștersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
Mă topesc tainic, însă mereu
De ale patimilor orcane.
Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieții mele,
O buhă care, țipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.
Viața-mi se scurge ca și murmura
Ce-o suflă-un crivăț printre pustii,
Mă usc ca crucea pusă-n câmpii
Și de blesteme mi-e neagră gura.
Îmi târăsc soarta ca un vultur
Ce își târăște aripa frântă,
Viscolul iernii moarte îi cântă,
Moarte, îi râde tot de-mprejur.
Am uitat mamă, am uitat tată,
Am uitat lege, am uitat tot;
Mintea mi-e seacă, gândul netot.
Pustiul arde-n inima-mi beată.
Numai prin caos tu îmi apari,
Cum printre valuri a navei velă,
Cum printre nouri galbena stelă,
Prin neagra noapte cum un fanar.
Te văd adesea frunte senină
Ca și gândirea lui Dumnezeu,
Sufletu-ți arde-n sufletul meu
C-o flamă dulce, tainică, lină.
Gândind la tine nu voi să mor,
Îmi blastăm însuși eu mântuirea,
Orb, nebun, care blastămă firea,
Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor.
Dar dacă gândul zilelor mele
Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,
Și dacă pentru sufletul meu
Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:
Voi, când mi-or duce îngerii săi
Palida-mi umbră în albul munte,
Să-mi pui cununa pe a mea frunte
Și să-mi pui lira de căpătâi.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Mihai Eminescu - Ca Și Stoa Ce Pretinde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca și Stoa, ce pretinde
Să fim mândri și integri,
Când plutesc deasupra noastră
Cu-a lor visuri ochii negri;
Ca și basmele păgâne
De iubire ce-ard himeric
Cu nesațiul lor de visuri
Și cu-atâta întuneric;
Când atrași de a lor noapte
Ne suntem străini de lume,
Duși pe marginea uitării
De-un avânt fără de nume;
Când gândire nu mai este
Și când inima e tristă
Și afară de-acel farmec
Când nimic nu mai există:
Părăsesc și veac și țară
Pentru umeri de femeie
Și o rog astfel în jețu-i
Dulce locului să steie,
Să mă pierd privind-o vecinic
De la creștet la picioare,
Mândră ca o-mpărăteasă,
Caldă, cu senin de soare,
De pe ochii-i să ridice
Languroase lunge gene,
Să-ngenunchi naintea zânei
Venus Anadyomene,
Genele dând întuneric
Voluptos căutăturii,
Iar gropițele cochete
Dulci râd la mijlocul gurii.

Mihai Eminescu - Mureșanu [V]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

[V].
SIRENA.
Vin, iubite! Congiura-voi
Cu-al meu braț al tău grumaz
Și lipi-voi a mea față
De-arzătorul tău obraz.
Vin, iubite, multe nume
Mângâioase îți păstrez,
Visul vieții mele este
Tu ferice să te vezi.
De ce-ntorci tu ochi-n laturi
De cuvântul meu gonit?
Nici visezi cât poți în lume
Tu să fii de fericit.
Zi și noapte stă la tine
Al meu gând nemângâiet,
Căci tot sufletu-mi te cere
Și în gând te chem încet.
Vino, vino, mult iubite,
Pe-al meu sân să te dezmierd
Și în ochii tăi cei negri
Eu privirea să mi-o pierd.
Să-mi pun gura la ureche
Și să-ți spun că te iubesc,
Că de drag ce-mi ești, copile,
Eu din ochi te prăpădesc.
(Ondina și-a lăsat visătoare capul pe spate, pe umărul lui Delfin,
care o sărută.).
REGELE SOMN.
A mării unde-albastre alunecă-nspumate
Și fulgeră-n cadență. O, dulce voluptate
A nopților. Acuma văd luntrea de departe
Cum cu-al ei plisc în brazde pe unde le împarte.
Călugăru-i. În manta-i înfășurat visează,
Al valurilor zgomot țâșnind îl salutează
Și lebede-argintoase pe planul mării-l trag,
Pe frunte-i e-mpletită o ramură de fag.
Plutind cu repejune sub palida lumină
A lunei. pe-nmiirea a undelor senină
Se pare cum că este al mării Dumnezeu,
Blând îngânat de lebezi în mândrul visul său.
Din insulele sfinte străbat cântări ferice,
Noroc și desperare le văd unite-aice.
Acum pe-un stan de piatră din luntre el coboară
Și barba lui cea albă pe piept se desfășoară,
Și-n două despicată de vânt e răscolită.
(S-aude glasul).
CĂLUGĂRULUI.
(basso).
Răsai din a ta noapte, copilă mult iubită.
(intră în scenă).
E un străin aice. și ca mărgăritarul
E fața lui cea albă, de-argint îi e talarul,
Pe umerii de marmur aripe se disfac,
Pe fruntea lui, în păru-i, flori roșie de mac.
Cine ești tu, străine, cu negri ochi sub gene?
REGELE SOMN.
Eu? Eu sunt fericirea vieții pământene.
CĂLUGĂRUL.
Aicea nu ți-e locul, norocul eu nu-l caut,
A lumii glasuri multe și glasul tău eu n-aud.
Nu vezi tu, barba-mi albă și ochii mei. și gură
Abia urmează încă a gândului măsură.
Eu nu cred în nimica și nu cred blândei gure
Ce-mi minte fericirea. Te du! Te du aiure!
REGELE SOMN.
(zâmbind).
Tu spui. Privește-n juru-ți. lumea-i o feerie.
Te duc prin fericire și inima-ți n-o știe,
Dar vezi. nu vezi tu colo. apare-un chip d-omăt.
Cu glasu-i ea te cheamă încet. tot mai încet.
Auzi! Vântu-n ruine și undele se vaier,
De mâne diafane, nu vezi, duse prin aer,
Colo făclii de smoală, lumini de roșii torții
Ce noaptea o pătează în trist lăcașul morții.
Adâncul întuneric îl taie, îl rărește,
Și fulgeră-n columne și bolțile roșește.
Acum, acum ea iarăși pin tremurânde facle
Coboară scări de piatră a uriașei racle.
CĂLUGĂRUL.
(în estas).
E albă! -n întuneric văd chipul ei lucind
Ca pe o tablă neagră o umbră de argint.
(Regele Somn dispare.).
Tu, taina nopții mele, tu, blond copil din ceriuri,
Cu glasul tău ca glasul duioaselor misteruri,
Oh, vino, vino iarăși, ca să te strâng la piept,
Copil cu păr de aur, cu ochiul înțelept.
O, tu! Cum ești frumoasă, cum te cobori din stele,
Mizeria-mi s-o cauți și dorul vieții mele,
Un înger ești, un suflet ce-i rătăcit demult,
Al cărui glas de noapte eu noaptea îl ascult!
O, cine ești? Îmi spune, de ce mă prinzi în brațe,
De ce zâmbirea lină e-amor și e dulceață?
De ce cuvântul buzei e lamură de miere?
De ce-mi întinzi tu gura când sufletu-mi te cere?
Și sânul tău de marmur lași pradă gurei mele,
Și buclele-ți în valuri ca să mă joc cu ele?
O, vin- a mea iubită! eu îngenunchi, mă-nchin,
Eu te ador cu moartea în suflet.
[Partea a V-a].
©Mihail Eminovici (Eminescu)