Zorica Latcu - Întrupare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din slava Ta cerească Te coboară,
Spre Bethleemul sufletului meu
Și-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrând, să naști pe unul Dumnezeu.
Să-L înfășori în cântece de slavă,
Ca-n scutece subțiri de bumbăcel;
Și ca-ntr-o iesle plină de otavă,
În pacea Duhului să-L culci pe El.

Pleca-vor magii, soli din altă zare,
Călăuziți de focul alb de stea,
S-aducă nou prinos de închinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână
Tot aurul cuvântului isteț;
Voi făuri din versul meu, Stăpână,
În jarul gândului comori de preț.

Căldura rugăciunilor de seară
Va-nfierbânta cădelnițele reci:
Tămâia magilor va arde iară,
Cu fum de proslăvire până-n veci.
Și ca să fie plină dăruirea,
Voi presăra în vistieria lor,
Cu boabele de smirnă grea, iubirea,
Cea fără de prihană și cu dor.

Știu că nu-s vrednică, Fecioara,
Să-ți fiu în noapte acoperământ;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,
Să naști în duhul meu pe unul Sfânt.

Zorica Teodosia Laţcu - Mulțumire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu am cuvinte să vă mulțumesc,
Căci m-ați primit cu suflet părintesc
Și cu prinos de dragoste curată,
Mi-ați fost aici o mamă și un tată.
Tot ce-aș putea să spun, nu poate fi
Decât o gângureală de copil,
Când limba-ncepe abia să se deslege
Pe care mama totuși o-nțelege.
În gângureală mea copilărească,
Răspund la grija voastră părintească:
Să știți așa părinții mei iubiți
Că nu numai pe mine mă primiți.
Căci nu sunt singură în drumul meu,
Atât de lunecos și-atât de greu
Nu-s singură pe drumul cel spinos,
Cu mine nevăzut este Hristos.
Și El în lumea asta e pribeag
Și umblă neștiut din prag în prag,
Cu mine e și Maica Prea Curată
În pribegia ei neîncetată.
Umblând necunoscută prin norod
Și tresărind de frica lui Irod.
Cu mine vin și Sfinții cei din veac
Pe care i-a gonit vicleanul drac.
Apostoli, ucenici și cuvioși
Ce-au pribegit prin codrii întunecoși
Prin munți, prin peșteri, prin ostroave-ascunși
De dragoste în inimă străpunși.
Ce-au suferit senini orișice chin
Ca să se bucure în Cer deplin
Cu mine pribegesc, luați aminte
Tot șirul sufletelor mari și sfinte!.
Ce-au răsărit ca stelele târzii
Pe cerul blândei noastre Românii,
Și iară sfinții toți cu mine vin
Sfârșiți de post, de rugă și de chin
Și bat și ei pe rând la porți ca mine
Cer adăpost la casele creștine.
Și-atunci când sufletul vi s-a deschis
Și-o vorbă caldă dragii mei mi-ați zis,
Când așternut și hrană voi mi-ați dat
Cu mine Cerul tot l-ați mângâiat.
De aceea pragul vi-i blagoslovit:
Cu mine pe toți sfinții I-ați primit!.

poezie crestina – Versuri.pro

Zorica Latcu - Întrupare

Zorica Teodosia Laţcu - Mulțumire