poem petrolifer – Versuri.pro

Geo Bogza - Poem Petrolifer
Vă voi vorbi despre oamenii petrolului
și despre sufletul lor negru și mai inflamabil decât petrolul.
Vă voi vorbi despre mine
fiindcă nimeni mai mult decât mine nu poate fi un om al petrolului
și sufletul meu negru și inflamabil
ma face să vă vorbesc vouă celorlalți oameni, cu toată brutalitatea.
Așa trebuie vorbit despre petrol: cu brutalitate.
Vă voi vorbi despre crimele lui și ale oamenilor lui
vă voi vorbi așadar despre crimele mele
și fiți siguri că nimeni n-ar putea cunoaște mai bine sufletul, petrolul și crimele
și nimeni nu v-ar putea vorbi cu mai multă brutalitate ca mine.
Eu care sunt negru și urât
și care asemenea dealurilor petrolifere
am mocnit întotdeauna ceva groaznic în măruntaiele mele
eu care murdăresc și distrug tot ceea ce ating
și care asemenea petrolului sunt ticălos, patimaș și ignorant
și izbucnesc din mine
și nu-mi pasă de prăpădul pe care vorbele mele îl aduc pe lume.
Eu acesta vă voi vorbi despre petrol și crimele lui.
Ascultați:
voi încă nu cunoașteți cât de murdar și negru e petrolul
și cât de murdari și negri sunt oamenii lui.
Ascultați:
voi nu cunoașteți petrolul decât ca esență pură în eprubete
voi nu cunoașteți ca mine o mie
de mârșăvii și asasinate
cele o mie de femei care au fost ademenite
să-și vândă ultima bucată de pământ pe o noapte de dragoste
voi nu cunoașteți jurămintele false și sufletul sordid al petroliștilor începători
voi nu cunoașteți sondorii care au ars de vii în flăcări
în marile incendii provocate de înșiși stăpânii sondelor
pentru a stoarce ultimii bani de la societățile de asigurare;
voi nu cunoașteți toate acestea
și nu cunoașteți nimic din petrol și din crimele lui.
Dar voi nu mă cunoașteți nici pe mine
fiindcă tot ce v-am spus până acum
nu e deloc un țipăt de revoltă pentru soarta femeilor și a sondorilor înșelați
ci un început de imn pentru petrol și pentru mârșăviile oamenilor lui
un început de imn pentru aceia ce sunt capabili să mintă, să înșele și să fure
un început de imn pentru mine și toți frații mei întru infamie
eu nu iubesc petrolul când ajunge esență pură în eprubete
eu îl iubesc așa cum iese din pământ, murdar și prin procedee murdare
il iubesc cu furie, cu pasiune
și vreau să cânt rasa mea teribilă de oameni ai petrolului.
Era o noapte umedă de toamnă
când mi-a venit în minte că din pricina mârșăviilor de care sunt capabil
să mă fac om al petrolului.
Așa era: o noapte umedă de toamnă
și dumnezeu a vrut ca eu să devin repede un om al petrolului
și forțele mele să le întreacă pe ale celor mai ticăloși oameni.
Am să cânt mai întâi satul în care am trăit
și în care mâinile și sufletul meu s-au murdărit
atât cât au putut ele să se murdărească.
Am să cânt Buștenarii, îngrozitorul și monstruosul sat Buștenari
în care fiecare piatră vorbește de mine și de crimele mele
în care fiecare femei vă poate spune cât sunt de cinic și de mincinos
și am să cânt apoi sondele pe care le-am stors de bani ca pe niște amante bătrâne.
Dar și atunci când am să cânt satul și am să cânt sondele,
am să mă cânt tot pe mine
și dacă ar trebui să cânt locuri pe care nu le-am văzut și femei pe care nu le-am iubit
m-aș cânta tot pe mine
fiindcă în mine se zbat locuri pe care nu le-am văzut și femei pe care nu le-am iubit,
și am putut să-i zdrobesc și să-i înlătur din drumul meu fără nici o milă
așa cum spune în biblie că trebuie să strivești capul șarpelui
așa cum am strivit capul omului care avusese încredere în mine,
îmi aduc aminte:
am închis ochii, am zis doamne și am izbit
și pe urmă am izbit de mai multe ori fără să închid ochii și fără să mai zic doamne
și când am ieșit am fost mândru văzând că inima mea bate regulat.
Așa a fost de fiecare dată:
inima mea a bătut regulat
și asta m-a făcut să am încredere în mine
și să fiu sigur că legile naturii sunt cu mine și că îmi dau dreptate.