Friedrich Holderlin - Omul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Abia au răsărit din ape, o, pământule,
Tinerii munți și piscuri plăcut mirositoare,
Plăcut respirând, veșnic verzile crânguri,
Depline, în sălbăticia oceanului cenușiu.
Primele insule grațioase; și plin de bucurie
Ochiul zeului soare privea nou-veniții,
Plantele, eternă tinerețe,
Zâmbitorii copii, născuți din tine.
Căci pe cea mai frumoasă, oriunde
Aerul împrejmuia în calmă tandrețe codrul,
Întins odată sub struguri, după noaptea
Încropită, și-n zorii dimineții.
Născută, părinte pământ! Cel mai frumos copil; –
Al tău, spre tatăl Helios se uită cunoscut
Băiatul, și veghează și alege, dulcile
Sacrele boabe a vițelor de vie gustând.
A doicilor ei; și în curând va fi mare; animalele
Îl ocolesc, fiindcă altul este, este ca ei,
Omul; nu pentru tine și nici tatălui
Egal, căci îndrăzneala e în el și unic e.
Sufletul înalt al tatălui cu a lui plăcere,
O, pământule! Iar a ta durere unită
De dintotdeauna; Mama zeilor, natura,
Cea atotcuprinzătoare, ce-ar vrea să-ți semene!.
Oh! de aceea o zorește, o, pământ! Din inima ta
Aroganța, și darurile tale sunt
Degeaba gratuite și licite;
Caută acel ceva mai bun, sălbaticul!.
De pe malurile sale de pajiște parfumată
Îi trebuie muntelui apa lipsită de flori,
Și, de asemenea, strălucește, ca noaptea înstelată,
din crângul lui de aur, dar își sapă.
Peșterile-n munți și privește în adânc,
Departe de lumina senină a tatălui său,
Și infidel zeului soarelui, care
Nu iubește servilii da-și bate joc de griji.
Căci păsările codrului respiră liber, chiar dacă
A omului piept se ridică mai splendid, și
Viitorul întunecat, și el trebuie să vadă
Chiar moartea, și să se teamă singur.
Și împotriva tuturor celor care respiră, poartă
A omului mândrie veșnic înspăimântătoare arme;
Se macină pe sine cât și pacea florilegiului său,
Cel fraged, și mult timp nu înflorește.
Nu este tuturor tovarășilor vieții
Cel mai binecuvântat? Dar mai profund și furios
Cuprinde soarta, ce a tot echilibratoare,
Chiar și înflăcărarea arzătoare a celui tare.

poem filosofic – Versuri.pro

Friedrich Holderlin - Omul