Ștefan Octavian Iosif - Cântecul Despre Preafericita Izbândă de la Podul Înalt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
S-a sculat în zori,
Pe la cântători,
Și s-a mâniecat,
Mare, și-a plecat,
C-un palc de curteni,
Falnici moldoveni,
Și s-a dus, s-a dus,
Prin Țara-de-Sus,
Și-a ajuns voios
În Țara-de-Jos.
Iar dacă-a ajuns,
I-a venit răspuns
Că dușmanii țării
Cât nisipul mării,
Năvălesc grămadă,
Pustiesc și pradă.
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
Nu s-a-nspăimântat
De câte-a aflat,
Ci din bucium sună,
Și gloate-și adună,
Iar în Cel-de-Sus
Nădejdea și-a pus,
Unde e nădejde
La ceas de primejdie.
Domnul s-a-ndurat
Și l-a bucurat,
Și-a trimis o ceată
Către dimineață.
Ștefan, când văzu
Ceata ce căzu,
Repede-a-nțeles
Repede-a ales
Pe câțiva viteji,
S-aștepte prilej
În crâng nepătruns,
De ceață ascuns,
Dincolo de vad,
Mai sus de Bârlad;
Când o da el semn,
Să-și facă îndemn,
Să strige, să urle,
Din tămpini și surle,
Tobele să bată
În goană turbată,
Ca să zăpăcească
Tabăra turcească,
Să creadă că-n coaste
Vine mare oaste.
Iar domnul viteaz,
Cel de-a pururi treaz,
Pan’ o prinde știre
Turceasca ostire,
Grabnic s-o lovească
Și s-o dovedească.
Și așa a fost
Gândul lui cu rost:
Tămpinele au prins
Să țipe-nadins,
Tobele să bată
În goană turbată,
Buciume și surle
Să strige, să urle,
Turcii călăreți,
Alergând orbeți,
Cum au auzit,
S-au și repezit,
Dar de după pod,
Ștefan-voievod,
Pe neașteptate
Le-a sărit în spate!
Turcii dau de crâng,
Șirele se frâng,
Repede se-ntoarnă,
Caii se răstoarnă,
Și mereu se-ndeasă
Prin negura deasă,
Prin smârcuri și zloată
Se ucid în gloată,
Pe pod se repad
Loviți de prăpăd,
Se izbesc în dos
De malul râpos;
Podu-i frânt în două,
Săgețile plouă,
Coase și topoare
Cad fulgerătoare!
Și, lovit de-o rază,
Ce i-e dat să vază
Pașa Soliman?
Vede pe Ștefan,
Cum venea, curat
Ca un leu turbat.
Cu coama în vânt
Dus de Duhul Sfânt,
Cu oștenii săi –
Ceata lui de lei!
Spulberă și taie,
Paloșu-i văpaie,
Unde trece El,
Groaza-i și măcel!
Nebuniți de spaimă,
„Allah” turcii îngaimă,
Și se sting și pier,
Cu ochii la cer;
Alții fug să scape,
Fug peste hârtoape,
Fug, se duc orbeți,
Vânați de săgeți!
Ștefan cu ai săi
Zboară după ei,
Și mi-i casăpește
Și mi-i risipește
Și din goană mână
Liota păgână,
Și spulberă toată
Păgâneasca gloată!
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
După ce-a sfârșit,
Trei zile-a postit
Cu pâine și apă,
Lumea să-l priceapă,
Mulțumind supus
Tatălui de sus.
Și cu toată slava
S-a-ntors la Suceava,
Ca un mândru crai,
Cu mare alai.
Și cu multe steaguri,
Rupte din șireaguri,
Și cu prăzi bogate
De la turci luate.
Iara doamnei sale,
Ce-i ieșise-n cale,
I-a adus o salbă
Din Cetatea-Albă,
Însă la cocon
I-a adus plocon
Sabie turcească,
Să mi-o mânuiască,
Și un arc, să-l deprinda,
De mic să-l întinda.
Iar la-mpărații
A trimis solii,
Tuturor să spună
Multă voie-bună,
Precum c-a purces,
De Domnul ales,
Și s-a bizuit
De-a biruit
Din sus de Bârlad,
Și-a trimis în iad,
Pe celălalt tărâm:
O sută de mii
De turci osmanlii.
Iar Papa din Ram
Pe loc ce-a aflat,
Poruncă a dat:
Călugări și clerici
Să cânte-n biserici
Rugăciuni spre slavă
Celui ce-n Suceava
E scutul dreptății
Și-al creștinătății,
Cărui azi mă-nchin
Ca un bun creștin:
Domnul să-l trăiască
Și să-l miluiască,
S-apere moșia
De toată urgia,
Mândru să-nflorească
Vița bogdănească!

Podul Înalt – Versuri.pro

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul Despre Preafericita Izbândă de la Podul Înalt