Adeseori eu am trecut pe podul drept
de nevăzut în trista lui lumină
legând nebunul timp de veacul înţelept
cu miros de sulcină.

Şi-adesea am rămas pe podul cel curbat
al sunetului lung de rază
pe care un luceafăr ne-ntrebat
răspunse-n somnul tău vorbire trează.

Şi-adeseori lung trupul meu mi-l pun
ca pe un pod din naştere spre moarte
pe care tandru mersul tău cel brun
îl calcă mai departe
spre mai departele alt pod
ce leagă sinele de sine
sudul de nord
în limpezime.

Un curcubeu de poduri simt
că sunt.