Mihaela Mihai - Rugă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doamne, iartă-ne că Ți-am greșit,
Când ne-am depărtat de Tine
Deodată parcă s-a înrăit,
Lumea pe pământ,
Lumea pe pământ.
Ne-au ascuns icoanele cu sfinți,
Uitând de porunci creștine
Am vândut pe 30 de arginți
Tot ce aveam mai sfânt,
Tot ce aveam mai sfânt.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Unde ai fost, Doamne?
Atât amar de timp plecat,
Unde ai fost, Doamne?
În care cer nebănuit,
De-am crezut, că ne-ai părăsit.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Și ne vezi, Doamne,
Cât ești de bun și luminat,
Să ne arăți, Doamne,
Că ne iubești, cu adevărat!
Doamne, iartă-ne că nu mai știm,
Rostind rugăciuni uitate
Ne e teamă să ne spovedim
Pentru ce-am greșit,
Pentru ce-am greșit.
Alungați pe veci din paradis,
Plătind niște vechi păcate,
Ne îndurăm oricum destinul scris,
Până la sfârșit, până la sfârșit.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Unde ai fost, Doamne?
Atât amar de timp plecat,
Unde ai fost, Doamne?
În care cer nebănuit,
De-am crezut, că ne-ai părăsit.
Dar dacă exiști cu adevărat,
Și ne vezi, Doamne,
Cât ești de bun și luminat,
Să ne arăți, Doamne,
Că ne iubești, cu adevărat!
Dar dacă exiști cu adevărat,
Și ne vezi, Doamne,
Cât ești de bun și luminat,
Să ne arăți, Doamne,
Că ne iubești, și oricum am fi,
Ne-ai iertat!

Zorica Latcu - Pocăința

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale
Și Ți-aș cerși iertare, dar nu știu cum să-Ți cer;
Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale
Și tâlcul rugăciunii de lacrimi și tăceri.
Îmi știu fărădelegea: greșită sunt, Stăpâne,
Prea mult am stat cu ochii plecați, cătând în lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mâine
Și n-am iertat, când rana în suflet m-a durut.
Ți-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Și cântecul țărânei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Și glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult.
Mi-am împletit cântare din grele flori de tină,
Am îndrăgit mirosul de verde și de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumină
Și turma de caprite, cu botul mic și ud.
Mi-am împletit cântarea din flori de mătasă,
Am îndrăgit mirosul de miere și de tei,
Am prea iubit podoaba și haina de mireasă,
În zâmbetul câmpiei, mijind sub pașii mei.
Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Căci n-am sporit talentul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob, am irosit în cale
Mulțimea milei Tale și darul Tău bogat.
Acum, cutremurată de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, înaintea-Ți, în goliciunea mea,
M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toată pofta rea.
Din gând smerit primește, Iisuse, rugăciunea,
Hrănește-mă pe mine cu har îmbelșugat,
Adapă-mă cu milă, îmbracă-mi goliciunea
Cu raza de sfințenie din chipul Tău curat.
Să nu mă lași, Preabune, să plec nemângâiată,
Căci îmi cunosc păcatul și taina Ta o știu
Strig către Tine, Doamne, din inima plecată,
Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să viu.
Sfințește-mă, Iisuse, și taina mi-o arată,
Pogoară-n minte harul prin ungerea cu mir,
Și fa să nu mă ardă văpaie-nfricoșată,
Când buza mea de tină sorbi-va din Potir.

pocatinta – Versuri.pro

Mihaela Mihai - Rugă

Zorica Latcu - Pocăința