Strofa 1:
Nu cred că are rost, ești și tu sătulă,
Conștientă că-ntre noi s-a produs o fisură,
Derulează filmu-napoi, îți dai seama din start,
Că-s atâtea lucruri care ne despart din start,
Poți să plângi acum, poți să uzi pământul,
Dar se vede cum defapt îți stă la altceva gândul,
Timpul nu-l mai întorci, poți să-ți amintești de el,
Și de mine ca de cel ce te ridica la cer,
Am fost sincer, poate prea mult câteodată,
Tu-n continuu afișai comportament tipic de fată,
Greșelile se iartă dar nu se uită, păpușe,
Că în locul lor rămân răni bine ascunse,
Ce se vindecă cu greu, unele rămân pe veci,
Nu poți să le tratezi, o să te facă terci,
Brize reci țin de acum să te-nconjoare,
Bucură-te cât mai poți de ultima rază de soare.

Refren:

Strofa 2:
Nu-ți mai găsești cuvintele, păi, nici nu le-ai avut,
Știu e neplăcut, le foloseai pe post de scut,
Știai să le întorci, știai să le învârți, acum
Poate ți le amintești când o să fii pe drum
Că nu mai au efect, vorbele tale sunt false,
Oricât sunt de frumoase, nu îți mai oferă șanse
Că ai avut destule, nu ai profitat de ele,
Și-ai ajuns fix ca cele ce te fereai de ele,
Străluceai printre stele, specială de fel,
Zici c-am inimă de piatră? Tu o ai de oțel,
Ești lipsită de fler, se vede, ești panicată,
Cred că-i prima dată când atenția îți e captată,
Eu nu pot să pierd timpul, n-are rost să-l irosesc,
Nu mai vreau să greșesc, înainte privesc,
Poate o să-ți lipsesc, poate o să-mi simți lipsa,
Pentru tine păpușe acum începe apocalipsa.

Refren: (2x)