Duceai flori minunate, mici şi feruginoase,
alge smulse de vânt şi pe urmă uitate,
încă albe de sarea ce le roade pe toate,
spice gri de nisip mâna ta ridicase.

Iubesc pielea de piatră şi virtuţile tale,
cele unghii pe degete stând ca un soare,
gura ta care varsă tot mereu bucurie.

Însă eu am o casă lângă-abisuri mortale
şi aş vrea să îmi dai doar tăcerea ce doare
şi acel foişor de pe plaja pustie.