pierdere copil – Versuri.pro

Nicolae Guta - E Greu Printre Străini

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am plecat, Doamne, din țară, să câștig bani mulți afară,
să câștig bani mulți afară.
În Irlanda am plecat și mulți bani am câștigat,
și mulți bani am câștigat.
Mi-am luat copiii cu mine, să ne fie la toți bine,
să ne fie la toți bine.
E greu prin străini să fii, să duci lipsă la copii,
să duci lipsă la copii.
Într-o zi de dimineață, ca oricare zi din viață,
Eu de acasă am plecat, de mână cu al meu băiat,
de mână cu al meu băiat.
Fie ziua blestemată, nu știam ce mă așteaptă,
Eu de acasă am plecat ca să-mi pierd al meu băiat.
Zi de mari fii blestemată, mi-a căzut băiatu-n apă,
Apa rece l-a înghițit, Doamne, ce-o fi chinuit,
Doamne, ce-o fi chinuit.
Iacob, bobocel de crin, mi-a murit băiatu-n chin,
Ma ia, Doamne, cu fiori, avea 4 anișori,
nici 5 ani n-a împlinit
Și moartea mi l-a răpit.
Fie moartea blestemată, nu știam ce mă așteaptă,
când de acasă am plecat ca să-mi pierd al meu băiat.
Dumnezeul meu cel mare, ai făcut minune mare,
ai făcut minune mare.
Eu la lotto am jucat, pe un bilet am pariat,
șase numere la rând.
Mi l-ai pus, Doamne, în gând, numere câștigătoare,
ca să iau pontul cel mare.
Doamne mare ți-e puterea, moartea la schimb cu averea.
Doamne mi-ai luat băiatul, în schimb mi-ai dat bani cu sacu,
în schimb mi-ai dat bani cu sacu.
Dumnezeul meu cel mare, greu m-ai pus la încercare,
greu m-ai pus la încercare.
Fă-mă, Doamne, să-nțeleg, că nu știu ce să mai cred,
că nu știu ce să mai cred.
Tu mi-ai dat și rău și bine, eu nu mă leapăd de tine,
eu nu mă leapăd de tine.

Alex & The Fat Penguins - Ursul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Strofa 1:
Praf de stele, asta-i locul,
Stinge luna, aprinde focul,
Du-te-ndata, spune-n sat,
Al meu prunc mi l-a furat.

Prerefren:
Noaptea-i alba, imbraca tortele,
De-l ascunzi de mine, ai sa arzi, tu, codrule,
Du-te, cauta-n al lui barlog,
De-o veni furtuna-n cale, eu am sa ma rog.

Refren:
Urla ursul miere amara
Ploua, ploua, ploua, cerule!
Urla-n zi si urla-n seara,
Ploua peste nopti si peste toate zilele,
Chiar de inima mi-o musca,
Taie, taie, taie-n suflet ghearele,
Mi-am stors sangele in pusca,
Stors-am sange pana, pan’ rasare soarele.

Strofa 2:
Sufletul mi-e strans in brau,
Lacrimile-mi curg parau,
Pacatele le framant,
Sa-mi fac blana ta vesmant.

Bridge:
Ascute cutitele, in traista cad vorbele,
Chiar daca o fi sa-i pierdem urma,
Clopotele toate bat, sa stie ca am jurat,
Ca-n amurg voi fi sa ii iau viata.

Alexandru Vlahuţă - La Icoană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Noaptea s-a lăsat pe vale, şi cătunul-i adormit.
În bordei sărac, la vatră, suflet trist şi chinuit,
Fără somn, tânăra mamă copilaşu-şi ţine-n poală,
Şi plângând îl netezeşte pe obrajii arşi de boală.
De cu sară mititelul încetase să mai ţipe:
Se ducea, văzând cu ochii, viaţa-i fărâmită-n clipe.
Peste ochii mari şi tulburi cad pleoapele-obosite,
Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite
De al morţii frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate…
Ea tresare; cum le-ascultă, şir de fulgeri îi străbate
Întunericul din suflet. Pe păreţi, în bezna rece,
Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece.
Iat-o scoborând la vale, galbenă şi istovită,
Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea aţintită
Spre biserica cu sfânta, ea-şi sileşte-ncetu-i pas.
De trei nopţi şi două zile bate drum făr de popas;
Ş-ar fi ocolit pământul făr-a se simţi trudită:
Ea credea profund, orbeşte… Mare şi nenchipuită
E credinţa ce-ntr-un suflet înnoptat şi trist încape!
Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape,
Îşi zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie,
Şi-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie
Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei;
Ş-în cucernică-nchinare, şi plângând sta-voi nainte-i,
Pân ce l-oi vedea din somnu-i ochii mari blând deschizându-şi,
Zâmbitor cătând spre mine, şi mânuţele tinzându-şi…
Cum să nu-nţeleagă sfânta glasul sfintei mele plângeri?
Eu atâta am pe lume, pe când ceru-i plin de îngeri!
Blândă, cu Isus în braţe, din argint, Fecioara cată
Cu iubire spre spăsita mamă, jos îngenuncheată:
Parc-ascultă şi-nţelege…
O, îndură-te, priveşte-l,
Şi din ochii tăi c-o rază de viaţă încălzeşte-l!
Căci tu ştii ce farmec dulce-i să-ţi lipeşti pruncul de piept,
Aţintit să-ţi steie-asupră-i, şi prin somn, ochiul deştept,
Şi cum inima-ţi tresare, c-un scâncit când el te cheamă
Să-l acoperi cu iubirea şi cu paza ta de mamă.
Vezi-l, tânjitor, cum doarme-n frumuseţea-i îngerească…
Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai trăiască?
Te îndură din văpaia vieţii tale dă-i viaţă,
Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuţele lui braţe.
Ca şi mine strângi la pieptu-ţi lumea-ntreagă-n fiul tău…
O, de-ai şti cu ce-ntuneric copere sufletul meu
Ochiu-i stins şi ce pustie mi-ar fi viaţa fără dânsul,
N-ai putea să stai, o clipă, rece, ascultându-mi plânsul! …
Dar deodată-şi rupse vorba limba-i amuţise-n gură,
Spre copil şi-ntoarce iute lacoma-i căutătură…
Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n braţe,
Cu ochi groaznic de mânie ea privi icoana-n faţă…
Cum? Tu n-ai simţit, preasfânto, milă de cumplita-mi jale?
Eu, sărmana, plâng, cerşindu-ţi raza îndurării tale,
Şi tu, rece şi cu pumnii încleştaţi, mi-l dai vederii? …
Astfel înţelege cerul lacrima, limba durerii?
S-a sfârşit orice nădejde! … Şi privirea ta de lemn
Aţintită stete-asupra-mi, fără ca să-mi dea un semn
C-a mea rugă-i ascultată şi durerea mea-i crezută! …
Ia-ţi şi lutul… Ca şi dânsul împietrită eşti şi mută! …
Şi c-un hohot lung cadavrul îl aruncă-n faţa sfintei,
Care, huruind greoaie, la pământ căzu-nainte-i.
Şi durerea i se sparse-n neagră deznădăjduire,
De mânie-i scapăr’ ochii ea strigă în aiurire:
O, desigur, n-ai fost mamă, şi de porţi un prunc la sân,
E-o minciună! … Ce smintită-s unei scânduri să mă-nchin!
Şi izbind icoana-n faţă cu piciorul, e-o minciună!
Mai răcni-ntr-un râs sălbatic, şi porni… Era nebună.