persia antica – Versuri.pro

Firdousi - XVIII 4 Yezdegherd Ținu Sfat cu Iranienii și Se Duse în Korasan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Farukzad, care e fiul lui Hormozd, se mânie,
lacrimi revărsă, şi Tigru îl trecu, intră în Kerk
şi izbindu-l crâncen foarte nu lăsă pe nimeni viu
din războinicii cu suliți. Şi ieşiră din Bagdad
oşti în câmpul de bătaie; însă când al luptei colb
se împrăştie, persanii fură iar pe fugă puşi. „.
Notă informativă :
Farakzad, fiul lui Hormozd, este fratele lui Rostam.
Farukzad, călcându-şi urma, iar se-ntoarse lângă şah;
plin de pulberi, greu de-armură, de pe cal se coborî
şi aduse dinaintea şahului cinstiri cereşti.
Ochii lăcrimind doar sânge, pieptul de turbare-arzând,
şahului îi zise: „Oare, de ce plângi cu-atâta foc?
Vrei să speli în lacrimi tronul şirului de Keianizi?
După tine, nu rămâne os din osul nostru vechi,
să-i dăm tronul şi coroana. Singur eşti şi ai vrăjmaşi
vre o sută mii la număr; cum poţi, oare, să-i înfrângi
razna străbătând o lume? Mergi în codrul din Narvan;
doar acolo poporenii se vor strânge-n jurul tău;
de acolo şi asemeni tânăr precum Fereidun
vei putea acum norocul să-ţi întinereşti pe loc!”
Farukzad acestea zise; şahul spusa-i ascultă
şi noi gânduri se iviră.
Toţi strigară:, , -I bine-aşa!”
Yezdegherd luând cuvântul: ‘, Hotărârea-aceasta nu-i
vrednică de noi şi-n cuget alte planuri mi-am făcut.
Ei! să las eu pe mai-marii din Iran, şi-atâtea oşti,
şi întinsa-mpărăţie, tron, coroană, spre-a gândi
să mă mântui doar pe mine, şi s-o rup la fugă? -Altcum
măreţia şi curajul şi înţelepciunea spun.
Nu, de loc nu mi-i ruşine să înfrunt aceşti duşmani,
căci ne sfătuie un părdos despre-aceasta într-astfel:
« Nu da dosul unui duşman, dacă soarta-ți este rea! »
Cum vitejii-au datoria să asculte şahul lor
în împrejurări ferice ca şi în nenorociri —
tot asemenea şi şahul n-o să-şi lase oastea-n foc
de primejdii să alerge la comorile-i din veac!”
Toţi cei mari găsiră bune vorbele-i zicând: „Aşa-i
datina la şahii paznici de credinţă din străbuni!
Spune care ţi-i porunca? De la noi ce vrei? Şi ce
jurământ ne ceri acuma?” Şahul le dădu răspuns:
„Teama năruie curajul. Lucrul cel mai bun ar fi
toţi în Korasan să mergem, de izbiri să ne ferim.
Oaste-avem acolo multă, numai pahlivani căliți
căpetenii turcomane şi hakan din Kitai
ne-or aduce plecăciune. Legătura spre-a-ntări,.
Notă explicativă :
Hakan, denumirea împăraților chinezi şi mongoli.
Aici e vorba de Faghfur.
soaţa voi lua pe fiica lui Faghfur şi voi găsi
sprijin: oaste nenfricată şi războinici din Turan.
Mahui, şi el de-asemeni, un putemic cap-de-oşti
are elefanţi şi oaste şi-are bunuri fel-de-fel.
Cel dintâi din toţi satrapii, căpetenie-de-hotar
peste toţi străjerii noştri. L-am îndepărtat de tron
fiindcă clevetea si pururi căuta numai gâlcevi.
Lui Mahui dăruindu-i nume, cinste, cin înalt,
elefanţi, supuşi, ţinutul, chiar de-i neam umil, de jos,
l-am făcut un om al Curții. Auzii de la mubezi
cugetarea înţeleaptă spusă de acei din vechi:
« Tu păzeşte-te de omul ce l-ai vătămat cândva,
pe nedrept osândă dându-i ; dar încrede-te în cel
înălţat de bunătatea-ţi din nimicnicie-n cer. »
Deci, cum n-am făcut nimica rău lui Mahui nicicând,
el e cel ce va să-nfrunte pe duşmanii mei de-acum!”
Farukzad, pocnind din palme, izbucni: „O, şah iubit,
care îl iubeşti pre Domnul, mare-ncredere n-avea
în privinţa celor mârşavi; căci, după-un proverb de azi,
în zadar slei-vei vlaga farmecelor să preschimbi
firea-adâncă din fiinţe; Domnul le-a creat astfel,
şi nu poţi pătrunde taina celui care-i Ziditor.
« Numai cailor se cere s-aibă soi şi sânge-ales. »
Fie să te bucuri pururi de puteri şi fericiri!”
Şahul îi răspunse-acestea: „Leule neânfricat,
încercarea ce voi face-o nu mă va primejdui.”

Firdousi - XVI1 Kobad Fiul Lui Piruz Prințul Kesra Îl Dobora Pe Mazdak Și-l Trimise La Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mazdak dis-de-dimineață din palatu-i se-ndreptă
către șah zicând acestea: „O puzderie de capi
ai învățăturii noastre și ai noștri credincioși
cu neprihănite inimi au venit din patru zări,
să-i aduc, să-i fac să plece?”
Auzindu-l pe Mazdak,
șahul porunci de-ndată către al său cămăraș
să-i primească; Mazdak zise preaputernicului șah
„Locul ăsta prea îngust e pentru gloata celor mulți;
cred că n-or să aibă unde sta-naintea lui Kobad,
cred că bine e să mergem în câmpie spre-a-i vedea.”
Șahul porunci să-i poarte tronu-afară din serai
și din sala de-ascultare-n tron să-l poarte către câmp.
Și ajunseră-n câmpie treizeci mii mazdakieni
și se-nfățișară veseli dinaintea lui Kobad.
Mazdak zise către șahul lumii : „O, tu, care ești
mai presus de-nțelepciune și de binecuvântări!
Află că doar fiu-ți, Kesra, legea nu ne-o-mpărtăși;
cu ce drept se-ndepărtează? Trebui-va să-i cerem
o făgăduială scrisă chiar de însăși mâna sa
că se leapădă de calea asta rea. Cinci lucruri fac
să ne-abatem de pe calea dreaptă, și-omul înțelept
la acestea cinci nici una nu mai poate-adăuga —
iată-le întâi e pizma, răzbunarea-n rândul doi,
cea de-a treia e mânia, -a patra-i anevoia grea,
și a cincea-i lăcomia ce-nrobește pe-orice om.
Dacă birui divii-aceștia citeșicinci, abia atunci
îți va fi vădită calea Celui peste lumi stăpân.
Doar cinci lucruri fac anume că femei și bogătași
sunt perzania credinții-adevărate pre pământ ;
trebuie dați în mâna obștii, dreapta lege dacă ‘
vrei să nu-ndure vătămare. Numai priri femei se nasc
pizma, pofta, trebuința, care, tainic, se-ntrețes
cu mânia, răzbunarea, și-atunci divu-ntunecat.
Notă informativă :
Kesra Nusiran (513-579), fiul lui Kobad, unul dintre cei mai puternici
șahi Sasanizi, care a înăbușit răscoala lui Mazdak.
mintea-n cap le-o rătăcește celor care-s înțelepți;
deci să-ncapă-n mâna obștii și femei și bogătași!”
Glăsuind aceste vorbe prinse mâna lui Kesra,
faptă ce-l uimi pe prințul tronului iranian ;
tânăr și vestit, el, mâna cu mânie și-o smuci
și privirea și-o întoarse de pe ochii lui Mazdak.
Kobad zise către-acesta surâzând : „De ce îi iei
lui Kesra mânia-n seamă?” Îi răspunse-astfel Mazdak :
„Prințul urmărește-n taină altă cale decât cea
dreaptă care e a noastră și de legea noastră. nu-i.”
Șahul lui Kesra îi spuse :, Nu e bine să te-abați
de la legea-adevărată.” ‘dădu răspuns Kesra :
„Dacă-mi dai o păsuire, dovedi-voi în curând
că părerea asta-i calpă, și ce-i calp și ce-i stricat
când ieși-vor la iveală, ceea ce-i adevărat
străluci-va chiar sub ochii-ți!” Glăsui-ntr-astfel Mazdak :
„Șahului, ce luminează lumea, câte zile-i ceri?”
Prințul Kesra îi răspunse: „Am nevoie de cinci luni;
într-a șasea, voi răspunde șahului de-a-fir-a-păr.”
Se-nțeleseră ei astfel și se-ntoarseră din câmp,
iar Kobad cu fruntea-n slavă merse în seraiul său.
Kesra peste tot trimise oamenii ce și-i știa
învățați și-având putere să îi sară-n ajutor.
Kesra ascultă bătrânii, și-apoi merse la Kobad
și despre Mazdak îi zise : „Iată vremea a venit
s-aflu lege-adevărată; dacă e în ea Mazdak,
dacă și învățătura lui Zardoșt e calpă, -atunci
smulge-voi urzica asta din adâncul inimii,
și în locu-i însuși-voi legea sfântă-a lui Mazdak.
Dacă nu e bună calea ce-a urmat-o Fereidun,
lumea trebuie să se scape și de Zend-Avesta-acum,
căci deajuns e-nvățătura proorocului Mazdak,
și-oamenii drept călăuză va să-l aibă doar pe el.
Dar vorbirea-i de e calpă, de nu merge-n calea Lui,
Domnului preasfânt, atuncea tu întoarce-te scârbit
de pe calea-i și credința-i, și zmintitele-i cerinți
zvârlete cât mai departe, și mi-l dă în mână viu,
și pre el și pre aceia care sunt părtașii lui,
creierii să li se smulgă să fie jupuiți! ”.
Pe când, dis-de-dimineață, Soarele își arătă
mândra lui coroană de-aur și părnintul se făcu
un ocean de fildeș proaspăt, fiul dulce grăitor
al lui Kobad, șahul lumii, cu mubezi și cu cei
mari merseră întins și-olaltă la seraiul șahului ;
merseră-nde-ei șoptindu-și, calea dreaptă căutând.
Un mubed care din gură inimile fermeca,
se-nfățișă naintea lui Kesra și-a graiului
poartă și-o deschise-n fața adunării și-agrăi
lui Mazdak : „O, tu, ce cauți adevărul! Ai adus
nouă lege-n omenire, și-n devălmășie-ai pus
și femei și bogăție. Dar cum va cunoaște-un fiu
cine e al său părinte, și părintele-al său fiu?
Dacă toți sunt deopotrivă, dacă oameni mici și mari
nu mai au vreo osebire, care vor mai vrea atunci
să slujească și cum, oare, lumea se va cârmui?
Pentru tine, pentru mine, cine va trebălui,
cum deosebi-vom, oare, pre cei buni de cei mârșăvi?
Și când răposa-va omul, cine îi va moșteni
casa din părinți, norocul, când un șah și un fierar
deopotrivă-or fi? 0 lume s-o schimba într-un deșert ;
nu, nenorocirea asta să n-ajungă în Iran.
Când stăpâni sunt toți, pe unde sunt acei ce-s simbriași?
Când au câte-o visterie, vistiernic cine e?
Niciodată nici un ctitor de credințe n-a grăit
cum grăiești tu care-n taină, lucru unui div făcând,
către iad i-ndrumi pre oameni ; și-acest rău să nu-l socoți
singur printr-atâtea rele!”
La cuvintele-i, Kobad
tulburându-se, dreptate îi dădu celui mubed!
Kesra se uni cu-acesta, și de zbucium se umplu
duhul celui fără lege. Adunarea lung răcni :
„Mazdak să nu mai rămână lângă cel care-i stăpân
pe coroană! El ne strică legea-ntr-unul Dumnezeu!
Plece din mărita Curte!” și atunci al lumii șah
fu scârbit de-această lege, fruntea grea i se făcu
de durerea-atâtor fapte care s-au fost petrecut.
Șahul i-l dădu lui Kesra de îndată pe Mazdak
și pe cei care urmară legea sa și răul drum,.
printre care fură până la vreo trei mii de fruntași.
Șahul zise spre fecioru-i: „În această treabă, tu,
poartă-te cum vrei și-aminte nu-mi aduce de Mazdak!”
Kesra-avea-n serai grădină ale cărei ziduri mari
întreceau în înălțime piscurile unor munți;
puse să se sape-o groapă înăuntru, subt pereți,
și-mpărți pe-acești iritici și-i sădi — trei mii de pomi —
cu picioarele în aer, cap și umeri în pământ,
strașnic îngropați. Pe urmă zise-acestea lui Mazdak:
„Du-te-n falnica-mi livadă, căci sămânța ce-ai zvârlit
a dat roade pentru tine, o, tu, om nesăbuit!
Ai să vezi acolo pomii plini, cum nimeni n-a văzut
și n-a auzit să spună înțelepții din vechimi.”
Mazdak merse și deschise poarta larg nădăjduind
să găsească in livadă pomii încărcați de rod;
dar când a văzut acolo ce e, leșină scoțând
un puternic strigăt. Kesra puse să se-nalțe furci,
și-atârnă de ele ștreangul, de picioare-l spânzură
pe Mazdak nenorocitul și păgânul de Mazdak,
viu îl spânzură, l-ucise ciuruindu-l cu săgeți.
Dacă minte ai, tu, calea lui Mazdak să n-o urmez.
Cronica Șahilor

Firdousi - XVIII 6 Yezdegherd Ajunse la Tus Unde Îl Primii Mahui Suri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Şahul porunci să bată darabanele vestind
semn că a purces pe cale prin Bust, Nişapur, la Tus.
Mahui prinzând de veste că-n ţinutul Tus intră
oastea şahului, de-ndată merse să-l întâmpine
c-o molţime de războinici înzăuaţi şi-n mâini cu lănci.
De sub zare-n măreţia-alaiului cum răsări
şahul adumbrit de steagu-mpărătesc şi-nconjurat
de războinicii săi falnici, Mahui descălecând.
i-arătă, cu umilinţa unui om de rând, dovezi
de cinstire şi supuneri. ‘Naintă pe colbu-ncins
şi simţindu-şi ochii-n lacrimi; în genunchi, îşi alipi
buzele de ţărnă, dându-i şahului închinăciuni
preaplecate şi rămase mult timp dinaintea lui
în picioare, pe când oastea-i preamări pe şah plecând
în mai multe rânduri fruntea în ţărână. Farukzad,
cum văzu pe Mahui, oastea iute şi-o orândui
în strălucitoare rânduri; mult se bucură-n adânc
de-a lui Mahui purtare, şi-nţelepte îndrumări
îi dădu din plin, şi planuri tainice-i desvălui,
şi-i mai spuse: „Sub aripa ta de mare-ocrotitor,
pun pe şahul cel din spiţa şirului de Keianizi,
să prinzi spada şi viaţa să i-o aperi, pas cu pas;
nici nu trebuie să-adie al nenorocirii vânt
peste el şi decât tine nu-i vreau alt apărător!
Cât priveşte despre mine, datoria-mi de oştean
în ţinutul Rey mă cheamă şi nu ştiu de-oi mai vedea
diademul tău vreodată, fiindcă mulţi din soţii mei
de-oaste au pierit în lupte cu arabii cei cu lănci.
Rostam seamăn n-avea-n lume, nimeni n-a mai auzit
de-un asemenea războinic, totuşi el se prăbuşi
sub izbirile acelui dintre cei cu chip-de-corb,
şi-a fost ziua morţii sale pentru noi cumplit prăpăd!
Deie Domnul să-l aşeze pe viteaz printre aleşi
şi să-i pedepsească aspru pe-nfricoşătorii corbi
prin a lăncilor grea caznă!” Mahui dădu răspuns:
„O, tu, pahlivan, pricepe: şahul mi-i la fel de scump
precum ochii mei şi viaţa; deci primesc ceea ce-mi ceri:
iau pe şah şi fericirea ta sub aripă-mi de-acum!”
Şi-apoi Farukzad ce-i fiul lui Hormozd, se-ndepărtă
către Rey, spre-a se pune sub înaltele porunci.
Dar mai apoi trădătorul Mahui se lepădă
de-orice pregătiri de luptă, tronul îl râvni în nopți
de tăcere prelungită și se preschimbă de tot
și la glas şi la purtare; și-n sfârșit se prefăcu
bolnav câtva timp, cinstire șahului neaducând.
Cronica Șahilor

Firdousi - XVI Kobad Fiul Lui Piruz (Șahia Lui a Durat Patruzeci de Ani) Kobad Își Însuși Credința Lui Mazdak

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se-ntâmplă pe-atunci să fie-un om cu numele Mazdak,
având darul agrăirii, cărturar de râvnă plin
şi la minte foarte ager, om de vază şi-nvăţat
şi Kobad plecă urechea la vorbirea lui. Curând.
Notă explicativă :
Mazdak, căpetenia unei răscoale care propovăduia,
în anul 500 e. n., comunitatea averilor si egalitatea supușilor.
şahul şi-l aduse sfetnic, vistiernic ce veghea
toată-averea-i din haznale. Dar o secetă stârni
mare foamete în lume printre mari şi printre mici;
norii se topiră-n aer, nimenea nu mai zări
în Iran zăpadă, ploaie. Cei sus-puşi, făr’ de răgaz,
prinseră să ceară pâine, apă-n poarta lui Kobad,
şi Mazdak le şi răspunse că degrab’ al lumii şah
le va arăta o cale a nădejdei. Și-alergă
la Kobad şi-i spuse-acestea : „O, tu şah plin de virtuţi,
vreau să-ţi pun o întrebare, cred că îmi vei da răspuns.”
Kobad zise : „Agrăieşte! Luminează-mă prin grai!”
Mazdak spuse : „Un om, cică, de un șarpe-a fost muşcat
şi viaţa lui pe ducă-i; altul are-al morţii leac
şi-omului muşcat de şarpe nu-i dă pic de tariak.
Spune-mi de ce-i vrednic omul cel ce are tariak
și n-atârnă-n greutate nice douăzeci derharni?”
Șahul îi dădu răspunsul: „Omul cel cu tariak
e un ucigaş şi trebuie chiar în poarta mea aici
să-l ucid spre răzbunarea celui care-a fost muşcat,
de cum neamu-i o să-l prindă!”
Astea auzind Mazdak,
se şi duse dinaintea celor ce-ajutor cerşeau
şi le zise-astfel: „Vorbindu-i şahului, de-a-fir-a-păr,
i-am pus întrebări. Voi până mâine-n zori să aşteptaţi
şi-atunci calea direptăţii am să v-o arăt la toţi.
Ei plecară dar cu zorii se întoarseră-ndărăpt,
pieptul plin de zbuciumare, gura vorbe spumegând.
Mazdak încă de departe îi văzu pe-aceşti viteji,
lăsă poarta şi-n seraiul celui şah peste lran
alergă spună-acestea : „O, tu, şah izbânditor,
dulce grăitor, puternic, falnic şi prevăzător!
Ţi-am spus ieri o întâmplare, şi răspunsul ţi mi-a deschis
porţile inţelepciunii care zăvorîte-au fost.
Dacă-mi dai îngăduinţă, agrăi-voi azi din nou,
o, tu, ce-mi eşti călăuză!” Îi dădu răspuns Kobad:
„Cuvintează-mi şi nu-nchide gura ta; orice cuvânt
va fi numai spre folosu-mi.” Zise : „O, mărite şah,
să-ţi închipui că în lanţuri cineva e strâns legat.
Notă informativă :
Tariak, alifie cu opiu, antidot al veninului de șarpe.
şi că viaţa în mâhnire pentr-o pâine îşi va da,
dar că nimeni nu-i dă hrană pînă moare hămesit ;
care îi va fi pedeapsa celui care, pâine-având,
duşmănos, celui ostatic, nu gândeşte-un dram să-i dea?
Şi să-mi spună şahul dacă e-nţelept şi virtuos?”
„E un mârşav zise şahul şi socoată va să dea
pentru moartea săvârşită fără-a da un ajutor!”
Mazdak, la aceste spuse, buze, de pământ, lipi,
părăsind pe şah se duse subt portaluri la serai
şi strigă mulţimii : „Mergeţi orişiunde-i grâu ascuns,
luaţi fiecare-o parte, şi vrun preţ de v-o cerea,
nimiciţi-i totul!” Însuşi lăsă jafului ce avu
în cetate ; fiecare luând partea lui de grâu,
toţi flămânzii năvăliră şi-mpărţiră grâul tot,
şi de-ndată nu rămase prin hambare nici un bob
nici acelor din cetate, nici măritului lor şah.
Paznicii, văzând aceasta, alergară val-vârtej
la cel ce veghează lumea, şi îi ziseră jălind
că se jăcui grânarul şahului şi-aceasta-i doar
dintr-a lui Mazdak greşeală. Kobad îl chemă degrab’
dinaintea lui pe omul ce-are harul de-a grăi,
şi-i vorbi mult despre jaful din grânarele domneşti.
Mazdak îi răspunse : „Fie să fii pururi fericit!
Vorbele-ţi să fie hrană înţelegerii! Tot-tot
ce am auzit din gura şahului, încet-încet,
îngânat-am celei gloate de iranieni flămânzi
şahului i-am spus povestea despre şarpe şi venin,
despre omul din cetatea asta ce-are leacul bun;
şahul mi-a răspuns asupra celui ce-are tariak
şi a celui care-l cere, că de moare omu-acel
care-i mursecat de şarpe veninos fără-a primi
de la cellalt o câtime din întregu-i tariak –
dacă unul o să-i verse sângele acestui ins
ce-are leacul, nimănuia socoteală nu-i va da.
Pâinea-i „tariakul foamei” pentru cel care-i flămând,
dar nu cere nimeni leacul când sătul e, ghiftuit.
Dacă drept eşti, o, stăpâne, grîul nu-l vei mai cruţa
prin grânare-ascuns. De foame, mulţi muriră pe pământ,
şi grânarele sătule-au fost pricina morţii lor.”
Spusa lui Mazdak mihnindu-l pe Kobad simţi arzând
creieru-i de-aceste vorbe cu-nţeles atât de drept;
zeci de întrebări îi puse, şi răspunsuri ascultă;
cap şi inimă umplute-i fură de cuvinte mari
pline de ce-au zis profeţii, cei mubezi şi capii drepţi ;
ale lui Mazdak cuvinte îl stricară-nrâurind
mintea-i fără de măsură. Și mulţimi lângă Mazdak
se-adunară părăsindu-şi calea bună din vechimi
pentru calea rea. Le zise : „Cel ce are goale mâini
e asemeni cu acela care-i putred de bogat,
şi nu trebuie ca unul s-aibă mult şi de prisos;
cei bogaţi să fie natra iar urzeala cei săraci.
Trebuie să fie lumea deopotrivă pentru toţi,
iar prisosul bogăţiei e nengăduit şi rău;
case şi femei şi bunuri trebuie să le-mpărţim,
şi cel mai sărac să fie deopotrivă c-un bogat.
Mă voi strădui acestea toate bine să le-mpac
cu neprihănita lege, şi atuncea-ntr-adevăr
vom vedea ce este mare şi ce este de nimic,
şi va blestema şi Domnul calea celor ce-or avea
altă cale decât asta Deopotrivă îi primi
ca pe fraţi pe toţi săracii, fie tineri sau bătrâni.
Şi luă de pe la unul şi dădu şi celuilalt,
şi rămaseră cei ageri la-nţelegere — uimiţi;
şahul ascultând vorbirea lui Mazdak, îşi însuşi
legea sa crezând că astfel lumea o va ferici ;
bucuros fu să-l îmbie să se-aşeze-n dreapta lui,
şi-ncă nu aflase oastea-i cine e mubed-ul nou.
Toţi sărmanii, toţi aceia ce-şi câştigă pâinea lor
doar prin trudă şi sudoare, se-adunară-n jurul lui,
şi-nflori învăţătura-i pretutindeni pe pământ,
şi-mpotrivă, s-o doboare, nimeni nu se-ncumetă;
cei bogaţi se lepădară de norocul lor lumesc
şi la cei săraci dădură toate bunurile lor.”
Cronica Șahilor