REF:
Prea multe belele, multe lipsuri, drame,
Boli necruțătoare ne-aruncă-n spitale,
Inima plânge de dor și de jale,
Că nu-i deloc ușor și doare al dracu de tare.

Strofa II:
Părinții pleacă, pe bilet scrie doar dus,
Cu speranța că-și găsesc liniștea acolo sus.
Se golește casa, începi să realizezi,
Că doar pentru copiii tăi mai contezi.

REF X2

Strofa III:
Anxietatea ne strânge pe rând,
Depresia ne bagă agresiv mâna-n gât.
Ți-a luat sufletul și l-a-mbrăcat în zeghe,
Repetându-ți obsesiv în șoaptă la ureche:
„Dacă cineva te întreabă de mine,
Le spui că ești ok, fericit și că ești bine,
Pe-ale tale gânduri nu mai ești stăpân,
Dar să nu spui nimănui c-o să te creadă nebun”.
E greu să fii român, greșeala se plătește,
Orice problemă mai apare, te plictisește.
Ce mai contează una-n plus, oricum viața lovește,
Te ghidezi doar după „Doamne ajută” sau „Doamne ferește”.
Roboți în uniformă slugăriți de tineri,
Răspund la comenzi de luni până vineri,
După zeci de ani de muncă, la sfârșit ajungi
C-o pensie de căcat, asta dac-o mai apuci!