Creșteam și io cu timpul
între pereții goi
și-am adormit la cap
cu idolii loviți de riduri.
Și-am învățat să îi păstrez împrăștiați
ca un tapet de voci și chipuri,
s-au scurs pe geam nouăsprezece anotimpuri
Și buze dulci m-au umplut de venin
până a început să doară
și-acum cuvântul mi-a rămas
ultimul prieten drag primit în piept
ca o cafea amară,
trezindu-mă din primii pași făcuți timid afară.
Așa c-am preferat să stau cu sufletul holbat pe geam,
și orele îmi cădeau pe tâmple precum clapele unui pian
făcând cu palmele din cărți și căști idei și măști,
înc-un morman pe care-l aruncam.
În timp ce parcă tot ce-mi aminteam subit
mi s-a cusut pe umeri,
fluturând acum în vânt în loc de pelerină,
șoptindu-mi c-am îmbătrânit încă puțin
și zi și noapte o să mai vină.
Apoi zâmbindu-mi trist ca un film nedorit,
făcându-mă să n-am ce să mai zic,
lăsându-mă în genunchi în pat de frunze vechi,
nimic nu va mai fi ca ieri,
eu o să sper, tu o să speri,
Ce poți să faci decât să speri?
Așa că sper, privesc pereții mei loviți în ochi de-al nopții ger,
privesc pereții, așa că sper..
privesc pereții, așa că sper..
(privesc pereții, așa că sper).

Refren:
Am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an.

Mă privesc și azi printre acei copii din flori
sculptați în pietre noi (noi)
adunați ca un buchet vioi (vioi)
ce l-am cuprins în timp și voi
și mă privesc trecând precum clădiri reflectate-n geam de tramvai greoi.
Și ce-am mai plâns,
când am simțit că m-am scurs
prin propriul pumn precum un mic avânt rămas apus.
Pornind să caut nume, ușor de spus (ușor de spus)
aveam să le urmez, și le-am umplut
cu ore, ce-au picurat cu zile. Au început
să ardă, am stat, am adunat și-am strâns
și modelez figuri din ceară, le topesc
lucrând un trup grotesc
pe coală (pe coală) ce am să-l port
precum priviri de spaimă se resimt
în ceafă și-nțeapă, și-ntreabă când am de gând să mă-ntorc.
Dar eu sunt surd și mut și orb, (n-aud, tac, nu-i vad)
un pustan neghiob înghețat
într-un tablou ce l-am furat,
iar de jenă luat, scot aburi, un fum înghițit prea
des ce m-a secat ținut într-un schelet de lemn uscat.
Am călcat prin peisaje ca un titlu șters,
atins de ani atâția câți am mers
inglobând în minte toate ploapele ce-au încălzit, copil fiind
le-am țesut pe coperți, făcând vocii mele mormânt
iar zilnic dedic petale din adânc
doar s-aud șoptind:
ca astăzi încă mai sunt mic
(ca astăzi încă mai sunt mic)
ca astăzi încă mai sunt mic
cum că astăzi încă mai sunt mic
(încă mai sunt mic.. încă mai sunt mic).

[Refren]
Am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an.

[Refren]
Am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an