Jorge Luis Borges - Paznicul Cărților

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iată grădinile, templele și justificarea templelor,
Muzica potrivită și cuvintele potrivite,
Cele șaizeci și patru de hexagrame,
Riturile care sunt singura înțelepciune
Pe care o acordă oamenilor Firmamentul,
Buna-cuviința acelui împărat
A cărui seninătate a fost reflectată de Lume, oglinda lui,
Și astfel ogoarele dădeau roade
Și torentele rămâneau în matca lor,
Licornul rănit ce se întoarce pentru a-și da sfârșitul,
Legile tainice, veșnice,
Armonia lumii;
Aceste lucruri ori amintirea lor se află în cărțile
Pe care le păzesc în turn.
Tătarii au venit din Miazănoapte
Pe cai mărunți cu coama înfoiată;
Au zdrobit oștirile
Pe care Fiul Cerului le-a trimis spre a-i pedepsi pentru necredința lor,
Au înălțat piramide de foc și au tăiat beregate,
Au ucis pe cel strâmb și pe cel drept,
Au ucis pe sclavul înlănțuit care păzește poarta,
Au siluit și-au părăsit femeile,
Apoi și-au urmat drumul spre Miazăzi,
Inocenți ca animalele de pradă,
Cruzi ca lama cuțitului,
În zorii șovăielnici
Tatăl tatălui meu a salvat cărțile.
Iată-le în turnul unde zac,
Amintind de zilele care au fost ale altora,
Zile străine și depărtate.
În ochii mei nu sunt zile. Rafturile
Sunt foarte înalte și la anii mei nu ajung la ele.
Leghe de praf și vis înconjoară turnul.
De ce m-aș amăgi?
Adevărul e că niciodată n-am știut să citesc,
Dar mă mângâi cu gândul
Că cele închipuite și cele petrecute sunt acum unul și același lucru
Pentru un om care a fost
Și care privește ce a fost orașul
Și acum e din nou deșertul.
Ce mă împiedică să visez că odată
Am descifrat înțelepciunea
Și am desenat cu o mână silitoare simbolurile?
Numele meu e Hsiang. Sunt cel ce păzește cărțile,
Care poate sunt ultimele,
Fiindcă nu știm nimic despre imperiu
Și despre Fiul Soarelui.
Iată rafturile înalte,
Apropiate și în același timp depărtate,
Tainice și vizibile asemenea astrelor.
Iată grădinile, templele.

paznicul cartilor – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Paznicul Cărților