parvenire – Versuri.pro

Poetik - Poe Fetele de la Țară Venite la Oraș (Un Pamflet)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pentru alea cu b*****i în cap, venite de la țară!!!.
O cheamă Sanziana, e venită de la țară
De meserie capră, noaptea dansează la bară
O arde ca în filme, face o mie pe seară,
Dar dacă o-ntrebi pe ma-sa, știe că e domnișoară.
A plecat direct din câmp unde dădea cu sapa
Acuma și-o trage-adânc până-i sare supapa
Mănâncă doar caviar, nu îi mai place ceapa,
Și are iubiți peste 60 pe care-i cheamă groapa
A uitat de-unde-a plecat, acum face milioane
Și-a găsit un sponsor bun care i-a pus balcoane
Duminica la mănăstiri o vezi, face canoane
Dar de Luni începe muncă iar, și uită de icoane!
Gheață în pahar, puțin ruj și un coniac
Nu te-atingi de ea, fraiere, dacă ești sărac,
Leoaică în pat, pe saltea și în zodiac
Nimeni nu poa’ să o facă dacă nu e neam cu Țiriac.
Refren
Te-njură și te scuipă-n freză
Ți-o taie ca la maioneză
Dacă n-ai bani îți iei viteză
Că te bagă-n p***a mă-tii, și te-ntorci la geneză.
Fata asta-i prima clasă, are 5 steluțe
Mare bunăciune când sta în patru lăbuțe
Nu-i mai place cu țăranii ce conduc căruțe
Și deține acte pe pământul de sub unghiuțe
Fata-i atât de bine, și știe să te combine
Motoare fine, 6 cilindri, 8 turbine
N-ai bani la tine, te-njură și îți dă rușine,
E d-aia versată cu vorbe la ea o bați de se pișă pe tine
Are figuri, merge prin club, zici că merge pe apă,
Tre’ să vorbești pe limba ei dacă vrei să priceapă
Dacă nu știi s-o abordezi o să îți tragă țeapă
Și vezi că are sechele când simte miros de ceapă
Bagă-i o cireașă, un Bourbon sau un Coniac
Ia și o șampanie să nu creadă că ești prea sărac
O să-ți dea cu flit, dacă simte fluturi în stomac
1000 de Wați pe sub fustă, nu te baga de ești cardiac.
Refren
Te-njură și te scuipă-n freză
Ți-o taie ca la maioneză
Dacă n-ai bani îți iei viteză
Că te bagă-n p***a mă-tii, și te-ntorci la geneză

Psihotrop - Mihai Preda - Moara cu Noroc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa 1:
Ioan Slavici făcea pe nebunu’.
În 1881
S-a gândit să scrie „Moara cu noroc”,
O nuvelă psihologică, da’ el nu-i psiholog.
Nu! El era scriitor.
Opera e-n gen epic, are narator
Demiurg, ominiscient, narațiune obiectivă,
La persoana a treia, heterodiegetică,
Focalizare zero și viziune din spate –
Elementele formulei narative, frate!
Tema era parvenirea,
O condamnă, fiindcă strică firea
Omului, gen, caracterul uman,
Îl făcea să fugă doar după bani.
Moara cu noroc – simbol antitetic
Cu realitatea, e un spațiu malefic.

Bridge:
„Moara cu noroc” – Ioan Slavici,
Domnu’ Ioan Slavici.
x2.

Refren:
Moara cu noroc, moara cu noroc,
Ghiță-i viu cu ghinion, moare cu noroc.
x2.

Strofa 2:
Ghiță vrea să cumpere moara cu noroc.
Mă-sa Anei îi spune: „nu fi dobitoc,
Fii mulțumit cu sărăcia, nu pus pe-mbogățit,
Liniștea colibei tale te face fericit.”
N-a ascultat-o pe babă și-a făcut bani.
Totu’ mergea bine pân’ a dat de un mare golan,
Lică Sămădăul, un porcar de top,
Adică fraieru’ purta haine Porc..
E-o influență proastă, fiindcă
La proces Ghiță-ncepe să mintă,
Devine complice la crimă și
Uită de familie și de principii.
Lică face combinații cu Ghiță
Ca să îi ia banii de la pușculiță.
O porcește și pe scroafa de Ana.
Ghiță se enervează și scoate lama.
Gata șmecheria!
Îl ia nebunia și-și omoară soția,
Apoi, ca să se termine totul drăguț,
Ghiță e omorât de Răuț (mi-e răuț).
Lică fuge ca să nu-l prindă Pintea
Și se dă cu capu’ de copac – îi zboară mintea.
Moara cu noroc ia foc,
Bătrâna dă vina pe destin și asta-i tot.

Strofa 3:
Compoziția-i circulară,
Se termină și-ncepe cu spusele bătrânei.
Compoziția-i și scalară,
Bazată pe gradație și descripții, pe bune.
Avem cupluri antitetice: Ghiță și Lică,
Mama Anei și Ghiță, Ana și Lică.
Alter-ego-ul narațiunii e mama Anei,
Care-ndeplinește misiunea moralizatoare.
Moduri de expunere:
Primu’ e descriere
Și monolog interior, e logic, că
Ajută la analiza psihologică,
Și dialog, dialog, dialog, ia-o ușor,
Asta-i pentru portretizarea personajelor.

Strofa 4:
Incidența socială asupra psihologicului,
Despre asta-i vorba,
Că e bine când e fiecare la locul lui,
Dar mulți riscă, fiindcă vor bani.
Soluția a fost dată de la început,
Da’ Ghiță n-a ascultat bătrâna
Și fuga după bani l-a omorât –
Așa se întâmplă întotdeauna.

Nane - Montagnes Russes

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să zic ceva ce mă-ta și cu tac-tu nu ți-au spus
Când ajungi sus, nu ține nasul pe sus
Nu fi tare-n gură nici când ești pe plus
Azi ai cash-ul, da’ poate mâine s-a dus
Și nu-i exclus să dai un buf, să fie țeavă
Să faci banii de-o căruță super gravă
Da’ vezi să nu-ți intre-n creieraș otravă
Să ți-o arzi de parcă ai coborât din vreo navă
C****, știu că banii sunt beton
Fiindcă banii te bagă mai liniștit la somn
Și știu că-ți dau siguranță de campion
Da’ cu ăia care te cunosc nu fi alt om.
Că ai vândut la junkeri detergent
Sau ai strâns la muncă niște mii prin occident
Te știu de mult și mi-e indiferent
Dar parveneala asta o să-ți sape groapa lent
Fiindcă..
Viața asta e ca un montagnes russes
Când ești jos, când ești sus
Viața asta e ca un montagnes russes
E o combinație de senzații, nimic în plus.
Știu români obosiți de alcoale și muncă
De prafuri nașpa ce le țin cardu-n dungă
Mănâncă sandwich-uri cu cea mai proastă șuncă
Își iau mașini în rate și n-o să le ducă
Fiindcă sistemul nu educă
Românași cu creierașii cât o nucă
Impresionează vecinii, da’ nu apucă
Să se facă oameni cu ce au adunat la pungă
Nu foarte departe de maimuță
Românul e cel mai ajuns cu merele-n căruță
Atitudine nouă și c**** noi
Când el e un frustrat jumate cu c****** moi
Rezolvă totul din celular
Dar stai să-l vezi când rămâne pe burtă iar
Ăsta nu-nvață vreodată din greșeli
Și la a zecea reîncarnare ar fi tot la fel
Degeaba-i spui..
Viața asta e ca un montagnes russes
Când ești jos, când ești sus
Viața asta e ca un montagnes russes
E o combinație de senzații, nimic în plus

Nicolae Labiș - Dracul Șchiop

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cărau comori săpate sub lună și-n secret.
Urcaseră prea lesne în pisc de zaiafet.
Purtau trufașe tuiuri pe creștetul zălud
Și noile blazoane cu încă smalțul crud.
Dădeau porunci cu lene și n-auzeau nimic,
Dar se-auzea în vale o fierbere grăbită
De fier și os și piatră, de scrâșnete de cric,
De nesfârșită muncă, de lume ce se-agită.
În deșucheate dansuri, acest sobor dospea
Ca-n buba unei alte, răsăritene Rome.
Și fluturau lungi valuri în aer, de tafta,
Urzite-n vin, bătute în galeșe arome.
Când, rezemat de cârjă și-n galben îmbrăcat,
Un personaj coleric și straniu se arată –
Zbârcită foarte fața, ori roasă de vărsat,
Iar la piciorul teafăr copita despicată.
– „Nu voi m-ați scos pe mine dintr-al fiolei miez
(Ce voce neplăcută! Ca scrâșnetul țâțânii!),
Nu mi-ați făcut vreun bine, dar vreau să vă distrez –
Vă scot acoperișul căpățânii.
Să-ncep cu-acel ce-n ceată e cel mai și mai și,
Cel cu figura-n aur și lene parcă unsă.
I-am ridicat capacul. Puteți acum privi
Monumentala lume dintr-insul, ce-i ascunsă.”.
Săriră toți să vadă: privirile năuce
Ținându-și uluirea și-o miorlăiau nebunii,
Cum mâțele din deltă se-aruncă să apuce
Mâncarea lepădată pe creștetul vreunei.
Și ce-au văzut! O grotă cât un imperiu sur,
Plăci de grafit, și-n tristă-mpletire reciprocă,
Contururi tandre, umbre de foi și de velur,
Desene pure, toate strivite-acolo-n rocă.
Întruchipând figura de-adolescent tăcut
Cu întrebare-n frunte și-n inimă cu milă,
Mlădiță de departe ce, arbor, n-a crescut,
Ci prăbușită-n straturi s-a împietrit, fosilă.
Se ridicau deasupra coloși de sulf în bolți
Ivind tăioase cercuri și limbi de iatagane,
Pereții înăuntru se ariceau cu colți,
Nemișcătoare curbe și unghiuri lungi și stranii.
Și niște țevi sucite, ca niște vene, poate,
Se-ncolăceau pe colții aceștia să se suie,
Lăsând în străvezimea lor verde să înoate,
În loc de sânge, -o apă subțire și gălbuie.
Din când în când afară mai iese clănțănind
Și-apoi între jivine-n adânc din nou revine,
De răutate slabă, cu colți ce se desprind,
Cățeaua lașă-a dragostei de sine.
Iar golful ca-ntr-o scoică definitiv suna,
Pe când pe pardoseala pe care pare-a geme
Strivit adolescentul, își mișcă unda rea
Fosforice reptile împreunate-n gheme.
Poate-au fost geamuri, poate timpane spre afară
Și pătrundeau prin ele orașe ori poieni.
Dar plumbul din vitraiuri lățit, le astupară;
Timpanele strâmbate sunt grele de licheni.
Și evident, nu grindini, nici trăsnet a ucis
Această lume; frântă, ea singură căzuse,
De prea puțină vlagă, prea mult văzduh închis,
De-un dor de parvenire zvâcnită, ca de tuse.
Pe clădăria spartă un craniu se preface
Cu dinadinsul proaspăt, cu dinadinsul bun,
Ca-n putredele târguri când târfele sărace
În zi de sărbătoare au miros de săpun.
..
Rânjește dracul galben și iar întinde gheara
Să mai desfacă-un creștet. Mesenii, pământii,
Cu palmele pe creștet se clatină cum vara
Ciulinii în furtună se clatină hazlii.
Iar dracul schiop rânjește mai trist și ca un sfredel
Rotindu-se-n pământuri s-a dus, și scârțăi.
Prietene, el știe atât de multe! Crede-l
De-o fi să-l întâlnești și-ți va vorbi.
Mesenii? Se frecară la ochi, priviră-n gol
Cu linii noi tăiate pe palida lor mască.
Și-au zis c-un vis fusese, sporit de alcool,
Și n-a avut curajul nici unul să-l rostească.
Dar cheful se spărsese și fară de zăbavă
S-au despărțit cu fața posomorâtă, gravă,
Când îngroziți văzură în dunga unui nor
Cum dracul schiop și galben sălta într-un picior.