Edgar Allan Poe - Palatul Bântuit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În cea mai verde vale-a noastră,
Doar de îngerii buni locuită.
Odată un clar, măreț palat
Fruntea își înalța fericită.
Despot era monarhul Gândire,
În țara unde se ridica!
Nicǎieri seraf pe mai mândră clădire
Aripa subțire nu-și arunca!
Galbene baniere, glorioase, de aur,
Pe fruntea lui mereu fâlfâiau,
(Aceste toate, toate acestea,
Cu mult timp înapoi se-ntâmplau)
Și orice ușoară boare care
În dulce zi se juca
Pe meterezele-mpodobite și pale,
Pe aripi de miresme pleca.
Călătorii din fericita vale,
Prin două ferestre luminoase, vedeau
Spirite dănțuind subt portale
Înt actul lăutei de care-ascultau,
În preajma tronului unde, mărit,
(O! Porfirogenet!)
Regele, în fastul slavei lui cuvenit,
Stă la al gloriei banchet.
Scânteia în perle și în rubine
Poarta acelui măreț palat,
Prin care în valuri ușoare, senine,
Zbura necurmat
Un stol de ecouri, cu dulce menire
Doar să cânte ușor,
Cu voci de-o frumusețe peste fire,
Înțelepciunea regelui lor.
Dar ființele diavolilor, în rochii de doliu,
Cotropiră al regelui rang înaltat.
(Ah, să fim triști! căci niciodată
N-o mai fi mâine, pentru acest dezolat!)
Și, împrejurul casei lui, gloria
Care în purpură înflori,
Prin negură doar, o zărește istoria
Trecutului timp care muri.
Acum, călătorii prin asta vale
Vad, prin ferestre roșii de sânge,
Forme fantastice, care pe dale
Sar, după un zgomot care se frânge.
Și ca un râu, fantomatic, grăbit,
Prin ușa palidă se îngrămădește
O gloată hidoasă care se năruie
Și râde, dar nu mai zâmbește.

palat bantuit – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - Palatul Bântuit