Stefania Rares - Ca Mitruță, Om Mai Rar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-ar veni mai iute seara
Să mă întâlnesc cu badea
Că el vine din pădure
Și-o să-mi aducă alune,
Ca Mitruță, om mai rar,
Îi frumos și-i pădurar,
Poartă pană și baltag,
Lumea știe că mi-i drag.
Mi-l grăiește lumea rău
Pe săracul Mitru meu
Că se duce de cu seară
Să vâneze-o căprioară,
Căprioara-i cu catrință,
Hoțoman mai ești, Mitruță,
Și-am să-i zic când vine-ncoace:
– Catrincioara mea nu-ți place,
Bre, Mitruță, bre,
Catrincioara mea nu-ți place?.
Lelea Floarea din ogradă
Prefăcută mă întreabă:
– Ce aștepți aici sub deal?
Ori pe Mitru lui Haldan?
Tu-l aștepți cu alunele,
El ți-aduce minciunele,
Nu mai crede-n pădurari
Că-s așa de hoțomani!.
– Nu-l grăi rău pe Mitruț
Că doar știi că mi-i drăguț,
A fi Mitru mincinos,
Dar nu-l grăi că nu-i frumos,
Să știi, lele, de la mine,
Pădurarulu-i stă bine
Cu minciuna are spor
Că fără ea-i satul gol.

Nicolae Labiș - Bătrânul Pădurar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Bătrânul pădurar.
Bătrânul pădurar visează parcă,
Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.
Sub ochii lui, plini de senin şi zare,
Sub ochii oglindind o depărtare,
Dureri şi bucurii de-ale pădurii
S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,
Şi neschimbându-şi apa cătăturii
În taină-a râs cu ele ori a plâns.
Când mierea lunii picură-n frunzişuri,
Ivind peste steiuri albe ascuţişuri,
Cu gâtul încordat prin seară zboară,
Îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară.
El se afundă-n gânduri pe un trunchi,
Privind duios la puşca pe genunchi.
Or, primăvara în bârlog ursacii
Nu mai încap de maica-le, săracii,
Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi,
Îi bate şi-i alungă către munţi.
El îi priveşte-ntunecat la faţă –
Noi începuturi triste de viaţă.
Natura, ascultaţi-o, îi murmură
Cântecul ei de ger şi de căldură,
Vibrarea fină de omăt asprit,
Foşnirea moale-a frunzelor căzute
Ori şopotul de unde-năbuşit
Când vin de la izvor un pâlc de ciute.
În cicluri neoprite – ierni şi veri –
Ne fură timpul, care cu poveri,
Şi de priveşti a inimii hambare
Mai goale le găseşti la cercetare,
Gândind că sărăcit, ca mâine pleci
În pribegie către neguri reci.
Dar el, privind cămările din sine,
De zi cu zi le află tot mai pline,
Pădurii daruri fermecate toarce –
Ce dăruie, -nsutit i se întoarce,
Şi de va fi cândva de-aici plecat,
Pleca-va dintre toţi cel mai bogat.
Cu-avere simplă codrii îl încarcă..
Adânc el îi iubeşte ca pe-o arcă
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.

padurari – Versuri.pro

Stefania Rares - Ca Mitruță, Om Mai Rar

Nicolae Labiș - Bătrânul Pădurar