Ai ezitat și ai privit cu teamă
Spre orizontul aspru, neatins,
În care ai crezut că se destramă
Tot ceea ce, acolo, te-a împins.

Ai părăsit și visul și cărarea
Pe care începuseși a umbla,
Ai alungat, din viața ta, visarea,
Cu tot ce, pe atunci, îți promitea.

Ți-ai îndreptat privirea spre fereastră,
Și-n calea cerului, zâmbind senin,
Un trandafir, doar unul, într-o glastră,
Își ofilea al lui și-al meu destin.

Ai vrut mai mulți, cărări bătătorite,
Buchete mari, șosele, nu poteci,
Dar pașii tăi, doar pietre ascuțite
Au întâlnit. Nu trebuia să pleci.