Rătăciți prin diferite cartiere-n multe țări,
Uneori ne mai vedem doar prin gări.
Ce-am fi putut să fim n-o să știm niciodată,
Noi nu credeam că destinul o să ne despartă.
Știi, povestea ne face mari, uităm 20 ani,
De parcă tot ce ne doream erau doar bani,
Și nu-i așa?
Ziceam că nu o să ne facă exact ca pe-aia mai mari ce au uitat de Balta Albă.

Înapoi acasă, e prea târziu,
Lumea-i nepăsătoare, acum e prea pustiu,
Facem bisericuțe și la înmormântări,
Că fiecare vine după alte șapte cărări.
Înainte ne distram la băutură,
Acum dacă stăm să bem, fiecare scuipă ură,
În goana proastă după o viață mai bună,
Cred că ați uitat că noi pășteam țigări pe aceeași bordură.

Mai cade unu și se bucură toți,
Zici că-s roboți,
Parcă-i aud cum ne înjură de morți,
De parcă n-ar fi tot ai noștri,
Te faci că n-o știi,
Dar uite cum ne-am separat ca proștii.
Fiecare crede că ceilalți o ard aiurea,
Și fiecare scoate prin cuvinte doar securea,
Nu-i nici o mână întinsă acum, decât să ceară,
Dar nu să te ridice când n-ai nici o para chioară.

Ne scoatem în continuu ochi, ne săpăm gropi,
Ne bucurăm acum că suntem pentru străini robi,
N-ai cu cine să mai împarți un necaz,
Că la probleme acum lumea se tirează acas’.
Când ești sus, sunt toți,
Când ești jos, sunt morți,
Când n-ai nimic, prost,
Când ai ceva, hoți,
Când vrei ceva, pleci,
Când nu ai, te întorci,
Calcă pe cadavre, scapă dacă poți! [x2]