orfheu – Versuri.pro

Christian W Schenk - Mumiile Nu S-au Născut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mumiile nu s-au născut.
Orfeu și-a pierdut un picior laș-înșelat
aproape, foarte aproape de eroic.
Gânduri babilonice se clatină
în jurul ciotului rămas ciont de copită!
Mumiile nu s-au născut încă iar Orfeu
își desface pumnul a palmă să prindă glia
aruncată-n spatele piciorului rămas; Iluzii.
Alte copite de brazdă
smug picături de lut: triadă.
Orfeu rămâne dezvelit de sine lăsându-te pe tine
să-i visezi speranțele pe câmpul vieții tale.
Și tu voiai să mai fii și altfel
mai o brazdă
mai un lut
mai un copac
mai un spin de roză
ori mai o copită? Ai vrea…
Însă când pâinea
împodobită cu o roză
și-a împrăștiat păgână ție pe masă
mireasma
ai devenit pâine
ai devenit masă
ai devenit o roză
și ai visat din nou om să fii dar nici copită
și nici Orfeu laș-înșelat.

Georg Trakl - Cele Trei Lacuri din Hellbrunn - A 2-a Variantă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe lângă ziduri negre-n seară
Plimbându-se, Orfeu din liră
Pe sumbrul iaz argint răsfiră,
Doar primăvara se-nfioară
În picuri, crengi crunt se-nfioară
În vânt nocturn și-Orfeu din liră
Pe sumbrul iaz argint răsfiră,
Pe lângă ziduri verzi să piară.
Castel și deal sclipesc departe,
Voci de femei, ce-acum sunt moarte,
Suav și-ntunecat colindă
Pe alba, ca de nimfă-oglindă,
Și-n timp ce ziua-n verde-apune,
Vremelnicele lor destine
Se plâng, în stuf încep să sune
Și pier: de glume-un sturz se ține.
Sunt apele verzui-albastre,
Respiră chiparoșii-n pace
Și-aleanul lor enorm se face,
Vărsându-se în seri albastre.
Tritoni, urcând, apar din valuri,
Ruină-n ziduri vechi pătrunde
Și luna-n văluri verzi se-ascunde,
Călătorind încet pe valuri.

Lucian Blaga - Norul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Durerile noastre sunt multe, dar cea mai mare
este să vezi. Să vezi că o noimă-ncepută
nu se-mplinește, ca sfântul, preexistentul tipar
după care prin ani ești ținut să-ți croiești obrazul și calea
în mâini ți se sfarmă. Să vezi
cum legenda ce ființă a prins se oprește curmată
la drum-jumătate.
Nu se mire nimeni că-n văile sublunare adăst ca Orfeu,
ca un alt Orfeu încercat într-un alt chip, sfâșiat de accese
de cântec, azi ca și mine dezamăgit
că stâncile pe care le-a pus în mișcare
refuză-a-l strivi, precum dat îi fusese.
Ce greu rămâne și cât de-anevoie te-ndemni
norul să-l mai ascunzi, norul melancoliei, albul cel trist,
Îl porți deasupra-ți și-l tragi după tine
dintr-o stradă într-alta fără de rost
și din poartă în poartă.