Fernando Pessoa - Opiarium II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fumez. Mă plictisesc. În sfârșit, se arată pământ în zare
Undeva către est, fără să se fi arătat mai devreme la vest!
De ce m-am dus eu să vizitez India cea reală
Dacă nu există Indie și în mine, pe lângă suflet?
Eu am primit moștenire nefericirea.
Iar țiganii mi-au furat Sorții cei buni.
Mă întreb dacă voi găsi, înainte să mor,
Un loc unde să mă adăpostesc de propriu-mi frig.
M-am prefăcut că vreau să devin inginer.
Am trăit în Scoția. Am vizitat Irlanda.
Acum inima mea e o babă gârbovă care pleacă
Să cerșească la porțile Bucuriei.
Iar tu, navă de fier, încearcă să eviți Port-Said!
Ia-o ceva mai la dreapta, habar n-am pe unde.
Îmi petrec zilele în smoking-room împreună cu contele –
Un escroc francez, conte de cortegiu de înmormântare.
Revin în Europa nemulțumit, doar cu perspectiva
De a trăi ca un poet somnambul.
Eu sunt monarhist, dar nu și catolic,
Aș dori foarte mult să încerc senzații mai tari.
Mi-ar plăcea să am bani și convingeri politice,
Să fiu ca toți acești indivizi insipizi pe care îi văd.
Însă la urma urmei, astăzi și în acest loc nu sunt
Decât un pasager anonim pe o navă oarecare.
Personalitate n-am nici un pic.
Face mai solidă impresie decât mine până și chelnerul
De pe navă, cu frumoasa lui prestanță
De laird scoțian, postind de mai multe zile.
Nu mă pot fixa nicăieri. Patria mea
E acolo unde nu mă aflu. Sunt slab și bolnav,
Iar comisarul de bord este un netrebnic.
M-a văzut cu suedeza… restul îl bănuiește.
Voi declanșa cândva un scandal la bord,
Numai să se poată vorbi despre mine.
Nu mai suport viața asta, și tare mi-e teamă
Că-mi vor deveni într-o zi fatale exploziile de mânie.
Îmi petrec ziua fumând, bând diverse lucruri,
Tot felul de droguri americane care te amețesc.
Eu care sunt beat înainte de a începe să beau! Cum
Să se fi găsit un creier mai potrivit cu nervii mei cei de roze!
Scriu aceste rânduri. Dar pare imposibil
Că s-ar putea percepe puţinul talent pe care îl am!
De fapt, această viață nu-i decât o pierdută casă de țară
Unde se topește de urât un suflet sensibil.
Englezii sunt făcuți pentru a exista.
Nu-i nimeni mai potrivit ca ei să li se potrivească
Tihna deplină. Destul să arunci un ban de momeală,
Ca unul dintre ei să se-nfățișeze, numai zâmbete.
Eu aparțin acelui soi de portughezi
Care, după ce au descoperit India,
Și-au pierdut ocupația. Moarte garantată.
M-am gândit la toate astea de multe ori.

opiarium – Versuri.pro

Fernando Pessoa - Opiarium II