Firdousi - 93 Kei Kavus Rostam Merse la Vânătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Povesti-voi deci în stihuri spusele unui dihkan,
o poveste ce se trage din povești de altădat’.
Iată datina pe care ne-o aduse un mubed.
Inimă îngrijorată, se sculă Rostam în zori;
se găti de vânătoare, se-ncinse, își umplu
tolba-i cu săgeți ușoare. Și ieși, săltă pe Rakș,
avântându-și hărmăsarul lui precum un elefant.
Spre Turan ținti hotarul, ca un leu întărâtat
dornic să se-azvârle-n lupte. De cetatea Semangan
când se-apropie, găsit-a șesul de onagri plin;
celui ce coroane-mparte chipul i se-nrumeni
precum trandafirul roșu; râse și-l făcu pe Rakș
să tresalte și ucise mulți sălbateci măgăruși
cu săgeata și cu arcul, cu arcan și buzdugan.
Strânse apoi spini și vreascuri și aprinse strașnic foc;
când văpăile crescură, își alese un copac
l-ascuți, -l făcu țepușă și străpunse un colun,
ce nu cântărea în mână-i nici cât cântărește-un fulg.
Când onagrul bine-l fripse, îl tăie-n bucăți, mâncă,
și mai sparse și ciolane să le sugă măduva;
și-apoi se-odihni în somnu-i după-o zi de oboseli,
pe când Rakș păștea-n câmpie. Dar se nimeriră-atunci
cavaleri, opt tiurci, să treacă pe cuprinsu-acest bogat;
ei zăriră-n ierburi urme de copite: Rakș umbla
tot încoace și-ncolo-n malurile unui râu;
pân’ la urmă-l dibuiră și-alergară peste câmp
calul să și-l însușească. Tăbărâră-asupra lui
dintr-o parte și dintr-alta și-azvârliră-arcan șăhesc.
Numai ce văzu arcanul cavalerilor, și Rakș
se și năpusti asupra lor ca leul nemblânzit,
și ucise doi dintr-înșii, și-altuia îi smulse-n dinți
căpățâna! Trei din ceată erau morți și bravul Rakș
încă slobod; dar ceilalți își zvârliră-ndeolalt
de din patru părți arcanuri, și îl prinseră de cap;
l-apucară și-l mânară spre cetate alergând,
unde fiecare-n parte vru să-și aibă partea sa.
Când Rostam din somnu-i dulce se trezi, își căută
calul; ochii pe câmpie și-i roti, dar nu-l zări.
Tare se-oțări întrânsu-l Rămăsese fără cal.
Ruinat porni pe drumul Semanganului gemând:
„Trebuie pe jos acuma să mă târâi; cum să merg
covârșit de râsul lumii și de greu-mi buzdugan?
Tolba, chivăra greoaie, spada îmi atârnă grea,
platoșa avan m-apasă. Cum voi trece prin deșert?
Cum voi înfrunta vrăjmașii? Zice-vor cei tiurci astfel:
„Cine îi aduse calul? Rostam adormi și-i mort.”
Trebuie-n încurcătura asta să mă bag, și-n piept
inima s-o las în chinuri; trebuie să mă-ncing,
grele arme să mă-ncarce; voi ajunge undeva
unde voi găsi o urmă de-a copitelor lui Rakș.”
Ăstfel se porni în sine-i tulburat și-ngrijorat,
trupu-n crâncene, mari chinuri, duhu-n crâncen, greu canon.

Onor – Versuri.pro

Firdousi - 93 Kei Kavus Rostam Merse la Vânătoare