Dimitrie Anghel - Omul Din Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Privesc o semuire de om în discul lunii,
Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul,
Un râs amar și straniu ce-l au numai nebunii,
Și morții, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul.
E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, – o mască,
Dar după ironia acestei măști s-ascunde
Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărățească;
Și totuși chipul ăsta îl știu de nu știu unde..
L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii
Și-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere
Și tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii
Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere.
L-am mai văzut desigur, și-l știu, – dar tu, iubită,
Ce te-ai desprins să judeci cuminții și nebunii,
Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită
Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii?

Christian W Schenk - Omului Din Lună Din Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Înserează veghea ochilor mei.
Îmbrăţişarea sporeşte dureroasă lumina-nsoţită
de cuvânt unde prima propoziţie
temător încolţeşte sunetul ei
încrescut în tulbureala
pleoapelor mele.
Norii ne refuză tunetul şi binecuvântarea
de stropi a vânturilor veghetoare
iar soarele acesta se-ascunde pleşuv
după fruntea înnourată a stelelor.
Se-ntunecă, înaltă deja luna, iar omul din ea
e singuratic; din fire de păianjen îşi împleteşte
scară întru seară căci această noapte
va fi noaptea lui şi noaptea lunii din om.
Nu tună,
nu plouă,
doar noaptea curge pe străzi
înteţind tăcerea umbrelor statice.
Ferestrele veghează asupra uşilor
însă acestea se cufundă în fluviul
omului din lună.

omul din luna – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Omul Din Lună

Christian W Schenk - Omului Din Lună Din Lună