II
ce vis deșert numărătoarea!
Râul de sori, cât un punct este
aidoma punctului cât un punct.
I-ha, i-ha, nechează calul meu
când omul din șaua lui
vorbește.
Față de ceea ce este
orice altceva este un punct.

III
Unu este un punct
oricât ar crește
oricât s-ar îndoi și s-ar întrei
și s-ar împărți
și de mare s-ar nesfârși la nesfârșit…
Față de ceea ce este cât un punct este.
Punctul și cu iarba sunt cât un punct.
Punctul și cu iarba și cu pământul
și cu soarele
și cu stelele și cu tot cerul
sunt cât un punct.
Egale între ele și cât un punct
față de ceea ce este.
I-ha, i-ha,
Eu sunt un om de cal
galopând într-un punct.

IV
Numai între ceea ce nu este
și între ceea ce nu este,
inima mea este mare,
și trupul meu este mai mare
decât inima mea
și trupul calului
este mai mare decât trupul meu.

V
Nu există doi
Calul și cu mine suntem un punct.
Nu există trei
Drumul și calul și eu
de-a-ncălare pe el
suntem un punct.
Nu există patrul
și cinciul
și nici șasele…
De la zero la unu de la nimic la punct
se întinde miracolul.
Între zero și unu, între nimic și punct arde duhul!

VI
Între zero și unu
există mai mic și mai mare; –
lungul există și scurtul,
timpul există și calul meu
și eu de-a-ncălare pe el.

VII
-Cine sunteți voi,
tu calule și tu călărețule?
-Habar n-am cine sunt,
am răspuns.
-I-ha, i-ha, a răspuns odată cu mine
calul
pe care-l călăream de la zero la unu
de la nimic spre ceva.