Nicolae Labiș - Obcine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lângă apa Suhăi se-ntind obcine, obcine,
Lângă apa repede cu păstrăvi pestriți,
Ca monștri preistorici se-ntind obcine, obcine,
Cu botul în repedea undă-mpietriți.
Și-n zilele limpezi de vară sub cer se-nfioară
Solzii nenumărați și verzi ai frunzarelor.
Seara pe obcine ard ochii roșii –
Ruguri păzite de oameni ursani.
Trec luminoase gângănii de noapte prin aer
Și putregaiul umed sticlește-n bolovani.
E clipă de veghe când stau pădurarii cu noaptea
Și pieptul se umple cu izuri de brad și ozon.
La mocirlele pline de lună și Bahnele Negre
Mistreții în primejdios șirag monoton,
Cu trap scăzut vin să se poleiască
În lutul aurit ca-ntr-un balsam
Și gâfâind pe sub mustățile răsucite de fildeș
Așteaptă parcă o minune de basm.
Căprioarele vinete vin la izvoare de sare
Cu rouă de stele pe bot, cu copite ușoare,
Străbătând printre cetine lin, ca și cum prin pădure-ar străbate
Numai suflarea fierbinte din nările lor cizelate.
Despletindu-și în vânturi, semeți, rămuroasele coarne.
Bucina cerbii chemări cu sălbatic fior.
E clipă când toate izvoarele porniră să toarne
Un cântec de apă și prunduri al lungi rătăcirilor lor.
În creierii munților țârâie greieri,
Amintirile-s țări ca ozonul.
E clipă de veghe când stau pădurarii cu noaptea
Și pieptul se umple cu izuri de brad și ozon.
Oamenii complecși cu fruntea zbuciumată
De problematica și dramele evului nou,
Când străbateți vreun codru adânciți-vă-n el
Și adânciți-vă-n sufletul vostru
Până la pânzele apelor limpezi
Ale simțurilor elementare.
Vom trăi împreună bucuriile pure
Și totul în voi va deveni mai bun,
Ne vom simți mai înfrățiți, că frunzele ce cântă
Laolaltă simfonii vaste,
Ca pâraiele izvorând din aceleași genuni
Și ca stelele cerului, distincte
Și totuși surori.
În sufletu-mi se împletesc fiorurile veacului atomic,
Cu mărunta gingășie a ploii scuturate pe câmp.

obcine – Versuri.pro

Nicolae Labiș - Obcine