Ei trec pedepsitor prin rana noastră
îngălbenind în gerul prematur –
și ninge-adeseori prin ora vastă
cu oasele lor albe de azur.

Patrule sunt bătătorind lumină
în depărtarea surdă dintre zei,
mici dezertori prin cerul de rugină
cu lanțurile morții după ei.

Cruci fragede foșnind în zbor timid
ferestre moi prin amintiri secate –
polenul lor bolborosind în vid
pe-un sâmbure plutind în bunătate.

I-am așteptat, odaia a vuit
de lipsa lor – dar ceasurile sparte
cu fața s-au întors în infinit
ca niște soli în țările cu moarte.