Traian:
Antisocial, nimic în comun cu societatea
Nu sufar după toți proștii, admirați-mi sinceritatea!
Am făcut greșeli și-o să mai fac
Pentru a fi mai experimentat…
Că dacă nu din ele am învățat, atunci din ce?
Nu vreau să rămân dator, d-asta nu-s gata d-orice
În acest haos, trebuie să fie o singură voce
Calm n-am primit din cer
Că eu nu sper
Ci fac și-ofer!
Deși sunt prins între muzică și univer
Stau pe gânduri până le schimb forma
Amicul meu legat în uniformă poa’ să vă confirme vorba…
Nu vă convine atitudinea, însă după atâtea dați
Nu vorbesc din cărți
Îmi duc existența printre personalități…
Copilu’ nu se joacă, știe că-i război
Știe că în bătălii se luptă
N-aruncă cu pace-n toate părțile
Că asta nu-l ajută
Dar e furt scump, și la minut, ba!
Deci nu fac apel ca schimbare
Că prea des am o stare
De parc-aș fi absent la propria-mi înmormântare…
Înarmați cu creier toți suntem, problema însă ar fi că nu toți îl folosesc
Dacă mă asculți, înseamnă că știi tu despre ce vorbesc!
Păcat că după atâta timp
Prea puțini își dau seama de unde vin, și spre ce tind…
După atâta timp să nu cunoști limba vorbită
Cum să te mire faptu’ că alții profită?
Că bagă botu’ în puținu’ ce-l avem…
Vrem să ne fie bine aici, nu pe pământ străin! Suntem
Semințele fixate pe sol sterp..
În goana oarbă către lumină încerc
Pe mine să nu mă pierd!