Trece Nimeni visător,
blond și-nmărmuritor,
printr-un veșnic șir de numeni
la același numitor.

Cel ce nu e, a venit,
cel ce e, s-a risipit,
lângă tâmpla mea începe
plus și minus infinit.

Trupul și-l voia înfrânt,
ora matură căzând,
sclavă cercului de zgomot
ce-l înscriu monologând.

Fața mea-i oglindă rea,
îi dizolvă chipu-n ea,
i-a topit obrazul palid
chipul care-i răspundea.

Trece Nimeni visător,
pur și-nmărmuritor,
printr-un veșnic șir de numeni
la același numitor.

Cel ce nu e, a venit,
cel ce e, s-a risipit,
eu însămânțez în lucruri
sufletul lui Heraclit.