Evgheni Evtusenko - Nu-s Oameni Neinteresanți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu-s oameni neinteresanți. Au toți –
Ca a’ planetelor istorii – sorți.
Își are fiecare totu-al său,
și nu-s planete-asemănând-o, zău.
Iar dacă cineva – neobservat –
cu-a sa neobservare s-a-mpăcat,
el printre oameni fu interesant
prin ceea ce nu e extravagant.
Își are fiecare lumea sa.
În lumea asta-i clipa cea de stea.
În lumea asta-i ceasul crunt de-apoi,
dar toate astea nu sunt pentru noi.
Și dacă omul moare, îndărăt
cu dânsul moare primul său omăt,
și prima harță, și primul sărut.
Pe toate el le ia-n necunoscut.
Da, rămân cărți, poduri și punți, mașini
și pânze de-ale pictorilor mâini,
ca să rămână multora li-i dat,
dar tot ceva pleacă neapărat!.
E legea jocului necruțător.
Nu oamenii că pier, lumile mor.
Noi ținem minte oamenii acei.
Dar ce știm, în esență, despre ei?.
Ce știm despre prieteni, despre frați,
ce știm de cea, de cari suntem legați?
Și despre tatăl propriu, bun amic,
știind mai totul, noi nu știm nimic.
Oamenii pleacă.. Nu-i poți înturna.
Lumile lor nu pot reînvia.
Și-ades îmi vine cât ce pot să strig
de-această neputință ce n-o-nving.

nu-s oameni neinteresanti – Versuri.pro

Evgheni Evtusenko - Nu-s Oameni Neinteresanți