Strofa I, Stres:
Mai bine n-am fi zis nimic, ne-am fi gândit un pic, și-am fi tăcut, îți zic!
Vorbele dau viață dar acum o strică, parcă vrem să vedem care pică,
Poti să vezi prin mine clar ca prin sticlă,
Dacă știi tot ce simt, de ce ți-e frică?
Zi, de ce ți-e frică? De înălțime, că ce simt te ridică.
Tu vrei să cazi, adică, pe jos, nu știi că e periculos,
Riști să-ți rupi ceva și dacă e inima o să-ți întorci toată viața pe dos!
Și-o întorci și pe-a mea, stai tu liniștită, nu te voi lăsa!
Ce-ar fi dacă am sări peste ceartă,
când răul ne încearcă să vadă cât vom rezista.
Ei bine, eu sunt altceva, știu, băieții tăi nu sunt altceva,
Oricât am fi de răi, eu sunt mai ceva
Și mă trezesc câteodată strigând: „Vai, ce fac?!”
Hai să dăm vocea pe minim și să ascultăm numai vocea din inimi,
E glasul care ne arată mereu cum se iartă greșeli cu viteza luminii!

Refren, Kaira:
Ne certăm fără sens pe nimicuri,
Vorbele parcă ne lovesc de ziduri,
Regretăm, așa am zis ieri,
Drumul ăsta nu ne duce nicăieri!
Ne certăm fără sens pe nimicuri,
Vorbele parcă ne lovesc de ziduri,
Regretăm, așa am zis ieri,
Drumul ăsta nu ne duce nicăieri!

Strofa II, Dragos Miron:
Dacă nu ne-am fi certat numai de la prostii, suspiciuni, gelozii,
Spune-mi, cum voiai tu să mă schimbi?
Și gata! Ăsta am fost, un cobai nenorocit
Al unui experiment stupid care nici măcar nu a reușit.
Ce prostii, lacrimile nu ma mai pot prosti de mult, știi?
Țipetele alea încă le mai aud!
Și-mi fac creierii varză, mulțumesc! Uite cine sunt, vezi?
Uite, rime cânt, ahh, uite-s bine, râd.
Dar mersi, sunt un visător, nu mă mai trezi!
Merg și singur și nu, nu mai vreau depresii!
Încă te simt dar toți suntem oameni și greșim,
Hai să nu mai vorbim, să vedem ce va ieși..

Refren, Kaira:
Ne certăm fără sens pe nimicuri,
Vorbele parcă ne lovesc de ziduri,
Regretăm, așa am zis ieri,
Drumul ăsta nu ne duce nicăieri!
Ne certăm fără sens pe nimicuri,
Vorbele parcă ne lovesc de ziduri,
Regretăm, așa am zis ieri,
Drumul ăsta nu ne duce nicăieri!