Mai ai acum în mână
Cămășuța străvezie și ușoară.
– Și parcă ai în mână un suflet rătăcit nevinovat.
Dar iată că se-aud pe-afară
Pași prea lungi, prea rari.
Surprinsă, tresari:
Ți s-a mărit albul ochilor prea mari,
Urechile micuțe stau la pândă,
Arcul viu al buzelor,
Resfrânt în jos, așteaptă.
Și întregul trup
(Cu strălucirea caldă și plăpândă)
Puțin plecat înainte
Ascultă.

Pari o nimfă speriată, cu dobândă,
De foșnetul suspect dintr-un tufiș,
De ochi care se-apropie furiș.
Dar pașii s-au depărtat…
Trăsăturile feței s-au destins dintr-o dată,
Te uiți la mine cu ochi strălucitori,
Picură în aer limpezimi de salbă,
Mi-arunci în față, nebunatecă,
Perina
Și cauți scăpare sub cuvertura albă.