Mihai Eminescu - Borta Vântului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era un om sărac – sărac, și-avea o mulțime de copii. Acu era-n vremea foametii și el a muncit v-o săptămână pe un căuș de grăunțe. Acu s-a dus la râșniță cu dânsele. După ce le-o râșnit, a ieșit afară cu căușul cu făină și s-a pornit o furtună mare și i-a luat toată făina din căuș.
Da’ el strașnic s-o mâniat. „Nu mă las eu așa cu una cu două”, și face un șumuiag de paie și pornește.
Îl întreabă un om:.
— Unde te duci, cumătre?.
— Mă duc s’astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuș.
— Da unde-i nimeri-o?.
— Unde-a fi acolo mă duc.
Mergând el loc depărtat a ajuns pe Dzeu și sf. Petrea (erau pe pământ pe-atunci).
— Unde te duci omule?.
— Mă duc s’astup borta vântului, că mi-o luat făina din căuș.
Da D-zeu i-o zis așa:.
— Omule, nu te mai duce. Na-ți o nucă.. da pân a casă să nu zici: „nucă, deschide-te”.
Întorcându-se el înnapoi, a-nnoptat ș-a ajuns la un om și s-a rugat să-l primească să doarmă acolo peste noapte.
— De unde vii bade? Întreabă omul cela.
— Mă duceam s’astup borta vântului ș-am întâlnit un nebun pe drum și mi-o dat o nucă și-a zis să nu zic pân’ acasă „nucă, deschide-te”. Ce-a mai fi și asta?.
Femeea omului vicleană. Ia o nucă ‘n mână și zice:.
— Ia să-ți văd nuca.
Îi schimbă nuca omului. Și pe urmă se duce ‘ntr-un ocol și zice: „nucă deschide-te”.
Dac-o zis — atâte vite ce-o ieșit, oi, cai, hei, o bogăție ‘ntreagă. Știi mata, putere dumnezeiască!.
Se duce a doua zi acasă „Nucă deschide-te”. Nuca, de unde să se deschidă.
— Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt și moșneagul lua-l-ar dracu. Mă duc s’astup borta vântului și să bat pe moșneag de ce m-o viclenit.
Ajunge iar pe Dumnezeu.
Da D-zeu, știi, putere dumnezeiască, acu era altfel la față.. nu l-o cunoscut.
— Unde te duci, bade?.
— S’astup borta vântului și să ucid moșneagul, la ce m-o viclenit.
— Na-ți, bade, un măgar. Da să nu zici pân’ acasă: „măgar baligă-te.”.
— N-oi zice.
Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospătează și-i dă vin să bee, și omul s-o chefăluit și-a adormit pe laiță. Da erau niște țigani cu șatra acolo ș-avea măgar și omul s-o dus ș-o cumpărat ș-a schimbat măgarul.
Omul a doua zi se scoală, ia măgarul și se duce acasă și-i zice: „măgar, fa bani!”.
Măgarul, de unde? El apuc’ un druc și ‘ncepe a dişăla măgarul.
— Acu nu-l mai iert eu!.
Se pornește să ‘ntâlnească pe moșneag și s’astupe borta vântului. Întâlnește pe D-zeu.
— Na-ți bade, o cârjă, da să nu zici pân a casă: „cârje ‘ncârjește-te”.
Ia cârja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat și mai strașnic ospăț și s-a sfătuit că dac’ or vede ce-a mai da și cârja, pe urmă să-l omoare, ca să nu prepue că el i-o luat. Acu zice omul femeii:.
— Măi, femee, noi hai cu cârja ‘n zămnic (beciu) și să ‘nchidem ușa ș-a să zicem: „cârjă’ncârjește-te”.
Se vâră. Cârja unde ‘ncepe a bate ș-a sdrobi. Până omul era cu chef, până s-a trezit, ei erau uciși ca merele.
— Bade ți-om da și măgar și nuca, numa mă rog, scoate-ne.
Acu omul i-o lăsat de i-o bătut și mai bine. A luat măgarul, cârja și nuca și s-o pornit acasă.
Așa s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân la ‘mpăratul. Atâția bani avea el, de-o semănat ș-o crescut grâu de aur. Acu ‘mpăratul a auzit că are un lan de aur ș-o trimis doi sufragii să-i dee sămânță, să semene și-mpăratul.
— Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face.
Împăratul când a auzit așa, strașnic s-o mâniat ș-o gătit oștire, să se ducă cu răsboi asupra lui.
Împăratul era frunte, știi, mai mare. Ș-a venit pân la ușa lui ș-o strigat să iasă afară. Da el ave bani, da tot cu straie de-a noastre, nu cu straie leșeşti. El pune cârja sub suman și ese afară. Acu ‘mpăratul cu atâtea mii de oameni i-a fost rușine singur lui să se ducă el numa cu unul să se lupte. A zis:.
— Omule, arată-ți tu întâi puterea.
— Bine, măi împărate.”Cârje’ncârjește-te”, la tot soldatul câte două și la împăratul nouă. (Cârja era dumnezeiască, tot în cap pâcâia).
O nebunit și pe soldați și pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ș-o rămas pace ș-o trăit bine.
Să dea D-zeu să trăiască și copiii mei așa.

Narat – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Borta Vântului