Astăzi mi-s nervii mai tari ca oricând,
Totuși revin amintirile-n forfota brună,
Cuvintele toate se zbuciumă-n minte, arzând,
Și mă simt mai aproape de oameni și mai împreună.
Știu, sunt dușmani ce doresc să aducă o zi
Când să se-ntoarcă din iad asasinii, stăpânii.
Dar eu strig Nu, și-aș strigă acest Nu chiar de-ar fi
Să-mi zbor cu-acest Nu laolaltă spre ceruri plămânii
Și n-au să se-ntoarcă, și-n van li-i dorința și larmă,
Acesta e-al meu și al vremii profund înțeles,
Și n-au să-ndrăznească să-ncerce să-nchidă cu armă
Drumul pe care noi singuri, luptând, l-am ales.
Dar viață ne cere să fim mai atenți, mai semeți,
Libertatea și demnă voință aceasta ne cere,
Și pentru această vom da tot ce-avem mai de preț,
Toată puterea din inimi, din minți, din artere.

Anii sunt aspri: sunt timpuri de muncă-ncordată,
Toți ne-ntrebăm de n-am dat până-acum prea puțin,
Nu-i încă ora odihnei din plin meritată,
Totuși mai bem în răstimpuri o cană de vin.
Cântecul, florile-și au partea lor de viață,
Totul ni-i drag și alegem din toate ceva;
Știam că prin vreme se-apropie ziua măreață
A marii victorii și-acum ne trudim pentru ea.
Dușmanii cu ura privesc către noi și mereu
Spre noi își aruncă-a-nvrăjbirii murdară puzderie,
Vor să ne-ntunece-al păcii înalt curcubeu,
Vor să ne sperie. Iată că n-au să ne sperie.