Daniel Vişan-Dimitriu - Muște Pe Gutui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi aduc aminte – nu-i decât un an –
Că mergea pe stradă c-un urangutan.
Și-l ținea de mână, chiar în brațe, ea,
De plângeau și teii, frunza tremura
Și voia să cadă, chiar de-n luna mai
Plouă cu petale. Ea voia, dar – vai! –
El, sub marea-i burtă nu avea nimic
Să-i încânte viața, nici măcar un pic.
Și plângeau copacii pe chelia lui
De ziceai că-s muște strânse pe gutui
De-alea mai stricate sau ceva cu moț
Dintr-un fund de curte. Îl voia de soț.
Nu mă credeți? Uite: din purtarea ei
Se vedea că-i este, dintre dumnezei,
Chiar acela care-i bântuie prin vis
Și-ar fugi cu dânsul chiar din Paradis.
N-aș vrea povestirea să o mai lungesc –
Și-așa-i prea lungă-n ce vă povestesc
Și, că doar se poate, o scurtez pe cât
Să-nțelegeți oful: îl iubea și-atât..
Când mergeau prin parcul cu un tei fălos,
El s-a smuls din mâna-i, ca un păcătos.
Ce era să-i facă? – doar era neom:
A lăsat-o baltă, iar acum e-n pom.

muste pe gutui – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Muște Pe Gutui