Dumitru Matcovschi - Moștenitorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aici, acasă, la hotar
de țară veche și de odă,
cunoaște fiece stejar
cărările lui Ștefan Vodă.
Erau cărările de dor,
erau cărările de soarte,
de mănăstire, de izvor,
de înviere, de nemoarte.
Treceau prin codru neumblat
și oblojeau ca pe o rană
duiosul suflet de bărbat
și de femeie moldoveană.
O iarbă verde-a-ngălbenit
și la hotar, și la cetate:
noi libertate am râvnit,
dar n-am știut ce-i libertatea!
Un nour negru a plouat
istoria cu necinstire:
noi fericire am visat,
dar n-am știut ce-i fericirea!
În albe secole de dor,
în negre secole de vamă,
am plâns destul, ca un popor
fără de Patrie, de Mamă.
Ieșea Bătrânul domn din hram
cu Sfânta Cruce ridicată
și ne ruga să fim un neam,
să nu ne vindem niciodată.
Icoana lui ne-mbărbăta:
ne luam de mâini, cum cere hora,
și-un nimeni dacă ne vindea,
era dușmanul tuturora!
Străinii care au venit
din cele patru părți de lume
lăcășele ne-au pângărit,
dar n-au putut să ne sugrume.
Năpasta dacă ne călca
și ne seca de tot puterea,
Bătrânul Voievod venea
și împărțea cu noi durerea.
Am fost un neam. Un neam vom fi
cât vom mai ști a crește pâine,
o limbă cât vom mai vorbi,
o doină cât ne va rămâne!
Prin anii ce vor fremăta
ca o pădure-ndepărtată
un cap de zimbru va purta
o lună-n coarne, sfârtecată.
Și într-o zi, la un soroc,
înfipt adânc în miezul gliei,
va s*****i lăstari de foc
toiagul vechi al păstoriei.
Părinți și fii, în jurul lui
duminicile ne vom strânge
și-aflați în paza Domnului,
frumos, ca niște sfinți vom plânge.
Vom săruta acest pământ
crescut în os, în grai, în patimi,
sfânt să ne fie orișicând
c-un rug în vatră și cu datini;
cu o mioară și-un păstor,
cu meșter bun ce hram ridică,
cu un poet, al tuturor,
de la opincă la vlădică
Moștenitor suntem. Trăim
o pace dreapta să cunoaștem.
Alte pământuri nu râvnim,
aici murim, aici ne naștem,
aici ne naștem și murim!

mostenitori – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Moștenitorii