Mopete – Versuri.pro

Mircea Ivănescu - Mopete în Atmosfera Lăuntrică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mopete s-a instalat într-o seară comod,
la marginea focului, să-şi citească gazeta –
în spatele lui, scara care suia la pod
trosnea când lumina focului îşi înfigea egreta
pe câte o treaptă, mai foşnea şi mopete
când întorcea foaia să urmărească ce scrie
despre una sau alta. din când în când îşi nota pe manşete
câte o idee, ca să poată mai târziu să o transcrie
când avea să se ducă la culcare, pe perete deasupra
patului, alături, pe măsuţă, avea sticla şi paharele
(îl aşteptase în seara aceea pe marele
lui prieten – dar nu venise), asupra
întregei scene era o linişte binefăcătoare.
nivelul lichidului în sticlă scădea cu câte o palmă liniştitoare.

Mircea Ivănescu - Mopete Are Moralul Scăzut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Marele prieten cu pălărie al lui Mopete vorbește
tare, ca să-i ridice moralul lui Mopete, care e asediat,
de mari păduri de tristeți, în fiecare
copac, spânzurat câte un schelete al gândurilor lui Mopete
plutește prin aer spre bruna Rowena într-o sarabandă bizară.
Marele prieten cu pălărie nici nu știe ce drame
sufletești se produc în Mopete, și în rame
de indiferență adânci peisaje de suferință înconjoară.
Și nici chiar prietenul lui Mopete care
îl citează pe pictorul Vasile nu are
o părere prea bună despre disperările lui Mopete.
Cu atât mai puțin bunul și înaltul prieten al lui Mopete,
cât despre bruna Rowena, ea lui Mopete nici nu-i
acordă surâsurile ei incerte.

Mircea Ivănescu - Mopete Zăvorându-Se

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fechner a făcut mai demult o analiză statistică a formei, însă Mopete spune că nu așa se poate face urcușul laborios către acea stea de singurătate în care el, oricum, se va opri, căci nu mai există de la un punct urmare, (dar asta se-nvață în timp, și cu spaimă se acceptă), Mopete știe că el cu amare sentimentalisme urcă spre zăpezile în moina
topite pe străzile în trepte în orașul vechi, sub munte, Mopete își simte în urechi chemări constituite în formule abia
încercând, către el, ispitirea în zăpezi și în ganguri.
Însă Mopete nu mai vrea nuanțe, – cu o rea
schimă a buzelor trage zăvoare peste lăuntrice praguri.