Evgheni Evtusenko - Monologul Puiului de Vulpe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Albastru sunt, în ferma cenușie,
Și, pentru asta, bun de abator.
În cușcă de metal ținut, vai mie,
Nu-s împăcat că trebuie să mor.
M-aș jupui de viu, să scap de-această
Noblețe grea. Aș năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă
Triumfă-n blana mea fără noroc.
Năpraznic urlu și mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbițând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.
Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar mai urla și el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu de-l pun.
Mă zvârcolesc și sar bezmetic, însă
Nu-i chip să scap și nici să crap de tot.
Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
Mă ține sclav, să evadez nu pot.
Doar când deschisă ușa mi-o uitară,
După un prânz cu pește împuțit,
Fără să vreau m-am repezit afară
Și-n hău stelar deodată m-am trezit.
Călăuzit de vii oglinzi lunare,
Am înțeles, în zborul meu stingher
Că cerul nu-i și el o cușcă mare,
Cum îl vedeam din cușca mea de fier.
Eram eu însumi, flecărind sub astre
Cu pomii legănați de-un vis polar.
Zăpada lor, cu irizări albastre
Nu cunoștea cumplitul meu coșmar.
Dar singur și-ntristat mi-am plâns de milă
Înțelegând, de viscole bătut,
Că libertatea asta-i prea fragilă
Atunci când în robie te-ai născut.
Mereu captiv, am înțeles cu groază
Că după fermă plâng și c-o iubesc,
Că-n cușcă, sub a gratiilor pază,
Mi-i patria- ținutul meu ceresc!.
Întors astfel la lumea cenușie,
În cușca mea, învins și resemnat,
Strivit de mult prea grea vinovăție,
Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.
Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
Și-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
Electrică- ne vin urgent de hac.
Duios, lapona mea cu două fețe
Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern..
Ce mână moale! Doamne, ce blândețe!
Da-n ochii ei de înger, ce infern!.
Mă va salva de boli și, din tot locul,
Mereu de hrană îmi va face rost,
Dar într-o zi, când va veni sorocul..
Trădarea e în fișa ei de post.
C-o sârmă îmi va arde-atunci ficații
Și va scânci, cu vagi păreri de rău:
„Fiți mai umani cu noi, salariații,
Și angajați, la fermă, și-un călău!”.
Ca bunii mei m-aș vrea, fără prihană,
Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
Și-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
Mă mângâie și mă ucide-apoi.

monologul puiului de vulpe – Versuri.pro

Evgheni Evtusenko - Monologul Puiului de Vulpe