Cezar Baltag - Monodie III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă uit, iubire, în ochii tăi și noaptea mea o văd în ei și-n noapte chipul meu tăcut
Alunecă-n trecut și viața toată-atunci îmi pare un basm stricat de ursitoare ce-au vrut
nadins să ne abată din calea lui
A fost odată.
Îți mângâi părul și ascult vorbele melc de demult ca și cum vântul ar căuta în vechi izvoare
viața ta ca și cum apele ar ști că ne vom stinge într-o zi ca și cum pietrele-ar cunoaște că-n
alte stele ne vom naște.
Pământul tot așa îmi pare strâmbat în drum de-o ursitoare și văd în apa din fântâni un
Făt-Frumos cu fața-n mâini de veacuri așteptând pe trepte o sfântă vineri să-l aștepte să-l ia
de mână și să-l scoată în drumul lui
A fost odată.
Pe câmp aceleași ierburi sunt, aceiași ulmi tresar în vânt, aceleași stele noaptea ard, tu
spune-mi, însă, cine-a spart oglinda care pe-amândoi
ne poate aduce înapoi fântâna care să ne scoată la țărmul lui
A fost odată?
Aceleași păsări trec țipând, aceleași pietre-s pe pământ, aceleași stele noaptea ard,
aceleași ursitori ne-au spart oglinda-n care amândoi puteam veni în basm-napoi
Ochii tăi spun:
A fost odată ca niciodată.

monodie – Versuri.pro

Cezar Baltag - Monodie III