monah – Versuri.pro

Ion Pillat - Toledo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În soarele amiezii rotesc încet ereţii.
Prin stânci adoarme Tagul cu ape de metal.
Prin munţi pleșuvi arinii pasc praful şi scaieţii.
Din stânca vremii creşte Toledo vertical.
Un gând de piatră-nfruntă viaţa pe vecie,
Tot verdele din lume aicea a pălit.
Credinţa din cenuşe uluitor învie
În suflet singuratic pe-un munte pustiit.
O, numai suflet şi blocuri de tăcere.
Toledo, numai piatră, încremenit auz
Când inima-n cunună de spini pe Domnu-l cere
Pe crucea răstignirii de veci, în Santa Cruz.
În umbra mănăstirii El Greco îţi dă harul:
Toledo reînvie în contele Orgaz.
Dar un monah şi-a mistuit tot jarul
Din ochi. Şi te priveşte cu moartea pe obraz.

Ion Pillat - Monahul la Capre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A fluierat un tren departe, -n vale —
De-aci la el ce multe veacuri sunt!
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vânt.
Atâta tot — pe cerul nalt ereții
Cununa torc din zborul nemișcat
Poienii ce atârnă pe pereții
De stânci tăiate-n piscul detunat.
Monahul ros la capre sta de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu —
Singurătatea singura-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu
Și-acum când umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lângă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coaja de șiac.
Prin sfeșnice domnești de flori de naiba
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata alba ca o iada alba,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi.
Și mana aspra mângâie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea —
Și parca muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.
Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorâș aprinde galben ochi de drac —
Pe când mesteceni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbra se desfac,
Răsar — arhangheli mari — prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe când monahul cel ieșit din fire
Ca la icoana bâjbâie pe loc.

Aleksandr Blok - Prin Mănăstire Rătăcesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Șahmatovo.
Vara anului 1902.
Prin mănăstire rătăcesc,
Monah întunecat și jalnic.
Cum zorii palid licăresc –
Mă uit la viforul năvalnic.
Ah, zori-s palizi, noaptea grea
În țara-n norduri răzlețită.
Îmi văd de-ngândurarea mea,
Stând la fereastra-nzăpezită.
Atâta alb – că te gândești
Nu la odăjdii și odoare.
Pervazurile sub ferești
Și ceara-n veșnica paloare..
Mi-i frig aici și-n gând blestem
Ciudată viață și pustie.
De palizi monahi mă tem,
De somnolenta mea sclavie.
Ah, palizi zori și noaptea prea,
Șir lung de liturghii, utrenii.
Sărman, gândesc în sinea mea
Și-s palid ca zăpada iernii.
11 iunie 1902, Șahmatovo
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”