Tocată-n deal la vechiul schit
se zbătea-n ecouri piua,
era un cer senin ca ziua
de parcă zorii-ar fi mijit.

Cărarea strâmbă pe coclau
își șerpuia tovalu-n umbră,
pe cer era o lună sumbră
puzderii de argint erau.

Cu țârâitul unduios
taraf de greier pe câmpie
cutremurau din temelie
priveliștea de abanos.

În codrul negru și solemn
cu frunzele din noapte frânte
s-a dus poetul deci să cânte,
dar pomii toți erau de lemn.